Acasă Actualitate Raed Arafat spune că starea de alertă va fi, probabil, prelungită, pentru...

Raed Arafat spune că starea de alertă va fi, probabil, prelungită, pentru că după sărbători vom avea din nou creștere de cazuri COVID

DISTRIBUIȚI

Este foarte ca după sărbătorile de iarnă, cazurile de COVID să crească şi să fie prelungită starea de alertă, a declarat, sâmbătă seara, şeful DSU, Raed Arafat.

“Clar că după sărbători este posibil să avem din nou creștere, depinde această creștere cât este de mare și de abruptă este, am mai spus și în alte momente, nu e totuna să crească încet sau să crească controlabil, să se oprească la un platou mai mic sau să crească vertiginos și să ajungem la un impact major pe sistemul sanitar, așa cum am avut acum 2-3 săptămâni, mai ales la ATI”, a spus Raed Arafat, sâmbătă seara, potrivit digi24.ro.

Medicul a precizat că începerea vaccinării împotriva COVID nu înseamnă încetarea problemelor cauzate de pandemie și nu este cazul pentru o relaxare, în acest moment.

Întrebat dacă în aceste condiții va fi prelungită starea de alertă, secretarul de stat în MAI s-a declarat convins că starea de alertă va continua și că urmează să se discute despre aceasta săptămâna viitoare.

“Nu decid eu, se propune la nivel înalt, dar nu cred că am trecut de momentul în care să renunțăm la starea de alertă, încă nu am ieșit la liman, încă e posibil să vedem creșteri din nou. Este posibil să se prelungească, se va discuta în următoarea săptămână”, a declarat Raed Arafat.

Comentarii

comentarii