Acasă Politica Rămâne în funcție alianța locală PNL – USR PLUS? Alin Nica se...

Rămâne în funcție alianța locală PNL – USR PLUS? Alin Nica se plânge: ”La nivel de Timișoara este multă răutate”

DISTRIBUIȚI

Dacă la nivel național istoria guvernării PNL – USR PLUS pare să fie pecetluită, la nivel local în Timiș și Timișoara există șanse mari ca aceasta să continue. Dar, pentru aceasta, ”ramura” Timișoara colaborării necesită mult lucru. E multă răutate acolo, spune liderul PNL Timiș, Alin Nica, care se declară, totuși, extrem de mulțumit de modul în care colaborează cu Cristian Moș, reprezentantului aceluiași partid, dar vicepreședinte la nivel de CJT.W

”După cele două congrese, când eu cred că apele se vor liniști, ar exista o posibilitate de reconciliere cu foștii parteneri de la USR Plus, ma refer la nivel național, dar de pe cu totul alte poziții. Nu vom mai fi de acord să cedăm Ministerul Transporturilor sau Ministerul Fondurilor Europene. Noi am promis ca ne ocupăm de infrastructura rutieră, feroviară, și nu o putem face foarte clar dacă la conducerea Ministerului Transporturilor este altă persoană decât cea care simte programul nostru de guvernare. Și atunci cred că aceste poziții cheie din guvern vor fi clar de discutat în condițiile în care USR Plus va dori sa revină la guvernare.”, spune Nica

În ceea ce privește situația alianței la nivel local, el insistă că în ceea ce privește consiliul județean are un partener excelent, Cristian Moș, dar la nivel de Timișoara aceasta lipsește total.

”Eu sunt foarte mulțumit de colaborarea excelentă pe care o am cu domnul Moș la consiliul județean. Am găsit un adevărat partener de alianță. Ne consultăm la fiecare proiect, avem întâlniri comune, lucru pe care, din păcate, constat că nu există și la nivelul Consiliului Local Timișoara. Acolo se presupune susținerea noastră implicită și ne trezim luați prin surprindere de colegii de la USR Plus. Evident că punem acest fapt pe lipsa de experiență a colegilor noștri, care este zero în cazul lor. Trebuie să înțeleagă că, de unii singuri, nu vor putea și noi suntem aici să îi ajutăm. Dacă vor să ia această mână întinsă, foarte bine, dacă nu, noi ne asumăm. Suntem colegi de alianță și sunt aceste mici chestiuni de lipsă de comunicare peste care putem trece, însă nu putem trece peste lucruri grave, care afectează populația. Nu e un atac, ci o expunere de poziție. Sunt chestiuni importante asupra cărora eu cred că cetățenii așteaptă de la noi, PNL, o poziție clară și acest lucru noi îl facem”, mai spune Nica.

Liderul PNL Timiș mai spune, o afirmație extrem de dură, că la nivel de Timișoara simte că există ”multă răutate”, dar nu a vrut să precizeze de unde provine aceasta. Chiar și așa, Nica spune că se întâlnește cu Fritz, chiar va urma o nouă asemenea discuție. Chiar dacă întâlnirea nu va fi una ”de taină”, cu ceva vin lângă, el promite că va fi una benefică ambelor părți.

Comentarii

comentarii