Acasă Actualitate Raportul privind implementarea Statutului Elevului 2019 -2020, în județul Timiș

Raportul privind implementarea Statutului Elevului 2019 -2020, în județul Timiș

DISTRIBUIȚI

În fiecare an, Consiliul Județean al Elevilor Timiș redactează câte un raport privind implementarea Statutului Elevului la nivel județean. Raportul a fost bazat pe răspunsurile a peste 500 de elevi și profesori din județ, pentru a realiza o radiografie cât mai clară a mediului educațional.

”Deoarece Statutul Elevului este unul dintre cele mai importante acte normative care sumarizează drepturile și îndatoririle elevilor, subiectele atinse în raport sunt diverse și reușesc să cuprindă fiecare aspect al vieții școlare.

Printre numeroasele statistici și analize prezente în RISEJ, au fost trimise și adrese către instituțiile publice pentru a ne asigura că elevii beneficiază de reducere sau de gratuitate la activitățile organizate de acestea. În urma răspunsurilor, concluzia a fost una fericită, anume că majoritatea instituțiilor publice (care au răspuns cererii noastre) acordă reducere sau gratuitate pentru elevii din Timiș, în conformitate cu reglementările în vigoare”, a tenționează CJE Timiș.

Raportul arată că un procent de 42,9% din elevii nu a oferit niciodată feedback profesorilor sau 36,2% elevi nu primesc deloc decontul navetei.

La finalul acestui raport există și o parte de recomandări din partea Biroului executiv al CJE Timiș, printre care se numără acordarea decontului transportului pentru elevii navetiști, acordarea echitabilă a burselor de către fiecare Consiliu Local, revizuirea regulamentelor de funcționare ale școlilor de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș etc.

Pe data de 8 septembrie, de la ora 18:00, În Spatele Casei (FIT) Timișoara, va avea loc lansarea fizică a acestui raport, unde parteneri ai CJE Timiș vor vorbi despre cum arată sistemul educațional la nivel local.

”În urma analizei răspunsurilor elevilor, situația în județul Timiș s-a îmbunătățit față de anul trecut, de la diminuarea fenomenului de bullying până la respectarea dreptului elevilor majori de a părăsi incinta școlii. Prin fiecare demers pe care îl derulăm în cadrul CJE Timiș dorim să rezolvăm problemele care încă mai există și să înștiințăm autoritățile centrale cu privire la acestea”, a declarat Alexandra Trușcă, președinta Consiliului Județean al Elevilor Timiș. Link al raportului – http://bit.ly/RISEJtimis

Comentarii

comentarii