Comunitatea Universității de Vest din Timișoara (UVT) a revenit în acest an la organizarea Galei Premiilor UVT în spațiul Teatrului Național ”Mihai Eminescu”, la cea de-a opta ediție. Odată cu preocupările pentru dezvoltarea proiectelor de cercetare și educaționale, UVT propune, în cadrul evenimentului anual al Galei Premiilor UVT, recunoașterea meritelor și performanțelor membrilor săi, care, prin evoluțiile lor recente, au contribuit substanțial la creșterea prestigiului național și internațional prin care UVT s-a remarcat.
Evenimentul a primit un plus de strălucire artistică prin evoluțiile talentaților studenți ai Facultății de Muzică și Teatru, care au suținut trei scene muzicale, alăturând Aria Tangolitei, din opereta “Bal la Savoy” (compozitor Paul Abraham), interpretată de Ana – Maria Ștefea, Suita Românească (compozitor Tiberiu Brediceanu) și Raga Sept ‘Single’ (compozitor Derek Charke), interpretate de Romanian Flute Ensemble – Lupaș Iulia-Rebeca, Bebeșelea Tabea-Marianne, Onișor Romina, Preda Bogdan-Octavian, și Duetul Daisy – Mustafa, din opereta “Bal la Savoy” (compozitor Paul Abraham), interpretate de Boldan Maria și Matei Denis-Gabriel.
Premiile acordate reflectă rezultatele deosebite obţinute de membrii comunităţii academice a UVT pe tărâmul știinţelor, artelor și sportului, precum și serviciile aduse universităţii de alte persoane sau instituţii. În cadrul galei au fost decernate zece premii, dintre care șase premii pentru diferite domenii ale știinţelor, artelor și sportului, precum și patru premii speciale, pentru contribuţia la implementarea politicilor Universităţii de Vest și pentru contribuţia la creșterea prestigiului UVT în plan naţional şi internațional.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Adevărata “măsură” a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin “lipsa de măsură”, dorind “fără măsură”, îndrăznind “fără măsură”, iubind “fără măsură”, spunea Octavian Paler. Ne-am reunit, în această a opta ediție a Galei Premiilor UVT, pentru ca să aplaudăm performanța, să îndrăznim “fără măsură”, să iubim “fără măsură” și să trăim emoția de a fi alături celor ce astăzi sunt premianți, știind însă că fiecare dintre noi este părtaș la succesul comunității academice a UVT. Felicitări laureaților Galei Premiilor UVT 2022!”.
Premiile acordate reflectă rezultatele excepționale obţinute de membrii comunităţii academice a UVT pe tărâmul știinţelor, artelor și sportului, precum și serviciile aduse universităţii de alte persoane sau instituţii. În cadrul galei au fost decernate zece premii, dintre care șase premii pentru diferite domenii ale știinţelor, artelor și sportului, precum și patru premii speciale, pentru contribuţia la implementarea politicilor Universităţii de Vest și pentru contribuţia la creșterea prestigiului UVT în plan naţional şi internațional.
Laureații acestor premii sunt:
- Prof.dr. Adriana Isvoran (Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie) – Premiul “Mircea ZĂGĂNESCU” pentru Știinţele Naturii
- Prof. dr. Eva Kaslik (Facultatea de Matematică și Informatică) – Premiul “Mihail GHERMĂNESCU” pentru Matematică și Informatică
- Prof.dr. Alin Gavreliuc (Facultatea de Sociologie și Psihologie) – Premiul “Gabriela COLŢESCU” pentru Ştiinţe Sociale și Politice
- Prof.dr. Graţiela Georgiana Noja (Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor) – Premiul “Dumitru MAREŞ” pentru Drept și Ştiinţe Economice
- Pr. lect. dr. Alin Scridon (Facultatea de Litere, Istorie și Teologie) – Premiul “Eugen TODORAN” pentru Ştiinţe Umaniste
- Conf. dr. Gabriel Almași (Facultatea de Muzică și Teatru) – Premiul „ Nicolae BOBOC” pentru Arte și Sport
- Velibor Mladenovici – Premiul “Studentul Anului”
- Ioan Sârbu – Premiul “Ioan CUREA” pentru Activitatea desfășurată în UVT
- Darius Jumanca – Premiul “Sever BOCU” pentru Implicare Civică şi Socială
- Horea Popescu – Premiul “Alumnus”