Acasă Administraţie Rău-platnicii de impozite, neiertaţi pentru penalităţi

Rău-platnicii de impozite, neiertaţi pentru penalităţi

DISTRIBUIȚI

directia fiscalaTimişorenii care nu şi-au plătit la timp impozitele şi au acumulat penalităţi de întârziere nu vor scăpa de a-şi onora îndatoririle fiscale către administraţia locală.
După o tentativă eşuată a social-democraţilor din Consiliul Local Timişoara, la sfârşitul anului trecut, de a se vota iertarea plăţii penalităţilor, în plenul de marţi s-a reluat propunerea, care a fost respinsă, din nou.
Propunerea lor a fost considerată „pomană electorală” şi atragerea electoratului sărac de partea social-democraţilor, la alegerile ce bat a uşă. Mai mult decât atât, unii consilieri locali considerau că se doreşte ştergerea unor sume mari de bani ale unor persoane juridice. Consilierul PSD, Alfred Simonis, a încercat să salveze propunerea, susţinând „scoaterea din acest proiect de hotărâre a persoanelor juridice şi să rămână doar persoanele fizice. Înţeleg că şi impactul este mult mai mic atunci”.
Proiectul a căzut, astfel că toţi contribuabilii trebuie să-şi achite datoriile, cu tot cu penalităţi, indiferent dacă sunt firme sau simpli cetăţeni.
„Un astfel de proiect nu este binevenit, pentru că i-ar încuraja pe rău-platnici”, argumentează primarul Robu.

Comentarii

comentarii