Acasă Actualitate Războiul gunoaielor: Corpul de Control al Ministrului Mediului şi Garda Naţională de...

Războiul gunoaielor: Corpul de Control al Ministrului Mediului şi Garda Naţională de Mediu în control la ADI-SIGD Arad

DISTRIBUIȚI

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a venit la Arad pentru a vedea la faţa locului dimensiunile scandalului legat de gunoaie dar şi pentru a lua măsuri pentru revenirea rapidă la normalitate. La Prefectură, Ministrul Mediului, alături de Mihai Fifor, Ministrul Apărării Naţionale şi senator de Arad şi de deputaţii social-democraţi Gheorghe Căprar, Florin Triupa şi Adrian Todor şi de deputatul ALDE de Arad, Eusebiu Pistru, a discutat cu mai mulţi factori implicaţi.

Au fost prezenţi primari din localităţile arădene în care se derulează contractul de ridicare selectivă a deşeurilor, dar a lipsit Gherorghe Falcă, primarul municipiului Arad, care l-a trimis la discuţii pe viceprimarul Călin Bibarţ. Adrian Ţolea, directorul ADI-SIGD Arad, a fost de asemenea prezent la întâlnirea cu ministrul Mediului. Graţiela Gavrilescu a acordat un ultimatum, până în 7 mai, dată la care firma de salubrizare Retim are obligaţia de a ridica gunoaiele din Arad.

„În urma dezbaterilor de astăzi, am luat nişte măsuri. Una dintre ele este prevăzută şi în hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă. Conform hotărârii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, până pe data de 7 mai, toate deşeurile municipale trebuie ridicate de pe domeniul public. Le-am spus clar: nu ne interesează nici când, nici cu ce maşini, nici cu cine. În al doilea rând, până în data de marţi, până pe data de 7 mai, Retim trebuie să meargă la Agenţia de Protecţie a Mediului Arad pentru a-şi completa toate documentele în vederea emiterii autorizaţiei de mediu. Până miercuri, Retim trebuie să preia cele 10 autospeciale pe care le are la ora actuală Consiliul Judeţean, pe care să le trimită în teren pentru ridicarea gunoiului menajer. Sunt în program, s-au folosit bani europeni iar ele trebuie să înceapă să producă. În acelaşi timp le-am spus domnilor de la Retim, şi cu părere de rău că asta este, împreună cu cei de la ADI, până miercuri, deci iarăşi nu mă interesează când vor sta să lucreze, să înceapă să finalizeze încheierea de contracte cu operatorii, cu cetăţenii, cu agenţii economici şi aşa mai departe. Am rugat să mi se prezinte şi lista tuturor operatorilor economici care nu doresc să încheie contract de salubrizare. Şi atunci Garda de Mediu să se străduiască să aplice legea. În acelaşi timp, pentru că doamna inspector general a prezentat situaţia ridicării gunoiului din şcoli, pentru că eu nu îmi doresc să devină din nou Aradul subiect de breaking news, pentru că operatorul trebuie să meargă să ridice tot gunoiul din toate şcolile din cele 25 de localităţi şi în special din municipiul Arad, unde înţeleg că o singură dată s-au dus să ridice gunoiul menajer. Iar la Spitalul Judeţean nici nu mai vorbim, obligaţia este la puterea o mie”, a declarat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Ministrul a mai anunţat că va trimite Corpul de Control al Ministerului Mediului la ADI-SIGD Arad. „Nu pot accepta ca aceia care au greşit să nu plătească: Retim a fost deja amendat de Garda de Mediu şi nu cu o sumă modică. Dar nu este singurul care a greşit. Eu vreau să ştiu cum s-a greşit, unde s-a greşit şi cine a greşit. Prin ordin de ministru, luni voi trimte Corpul de Control al Ministrului Mediului şi Garda Naţională de Mediu în control la ADI-SIGD Arad”, a mai declarat Graţiela Gavrilescu.

Comentarii

comentarii