Pentru a afla cine câștigă și cine pierde din scăderea programată și dramatică a prețului barilului de petrol, cel mai ușor procedeu este să facem recurs la istorie. Să ne întoarcem puțin în 1973. Atunci, procesul a fost invers. Statele OPEC au redus producția de petrol. Și, ca atare, exporturile. Iar prețul a crescut vertiginos. Au avut de pierdut consumatorii. Cei mai mari. În frunte cu Statele Unite. Acum, ceea ce se întâmplă, este o scădere, la fel de vertiginoasă, a prețului. Să vedem cine câștigă și cine pierde.
În 1973, în ziua de 16 octombrie, Iranul și alte cinci state arabe din Golf, inclusiv Arabia Saudita, au majorat prețul petrolului cu 70%. Această creştere uriașă nu ar fi fost posibilă în condițiile în care producția se menţinea la același nivel. Acest război al petrolului a durat până în 18 martie 1974. În mai puțin de un an, prețul a devenit de aproape şapte ori mai mare. Consecințele asupra economiei lumii au fost devastatoare. Începând de atunci, asistăm la o ascensiune economică a statelor producătoare. În special, a celor din zona Golfului. O parte din bogăția lumii a putut fi astfel redistribuită. Principalul pierzant care, de altfel, a și primit o lecție usturătoare, a fost cel mai mare consumator de la aceea dată. Respectiv Statele Unite ale Americii.
Consemnam că acum, procesul este răsturnat. Prețul scade dramatic, în urma unor operațiuni deliberate, iar cei care au de câștigat sunt marii consumatori. În primul rând, China. În al doilea rând, Statele Unite ale Americii. În al treilea rând, Uniunea Europeană. Producătorii au de pierdut. În economiile lor intră mai puțin bani decât a fost planificat. Interesant este să vedem în ce constau, cu exactitate, efectele asupra acestora. Statele din Golf, plus Iranul, beneficiază de un mare avantaj comparativ cu situația din 1973. Între timp, economiile lor s-au dezvoltat. Și dispun de mari rezerve financiare. Pot face față acestui șoc. Nu și Federația Rusă.
Între timp, unul dintre marii exportatori a devenit Rusia. Dar Rusia nu dispune de o economie performantă. Ea se bazează, în mare măsură, pe exploatarea și exportarea propriilor resurse. În această cursă teribilă a prețului petrolului, la care se adaugă și identificarea de către marii consumatori a unor surse alternative de procurare a gazului metan, Rusia suferă o veritabilă hemoragie financiară. Agravată și de alți doi factori. Unul este războiul balistic, cursa înarmărilor, încercarea neputincioasă și extrem de costisitoare de a rivaliza militar cu Statele Unite ale Americii. Și doi, Rusia este supusă unor sancțiuni din ce în ce mai dure. Care, finalmente, sunt tot de natură economică. Și accentuează hemoragia financiară.
Evident, mari câștigători sunt China, care, în prezent, este cel mai mare consumator din lume, și, în al doilea rând, Statele Unite ale Americii. Energia mai ieftină înseamnă o producție cu costuri mai mici. Și atingerea, mai ușoară, a unor performanțe economice.
Lucrurile ar fi însă mult prea simple dacă ar rămâne așa. Situația se complică dacă ne gândim la sumele exorbitante de bani aruncate în joc, în ultimii ani, de toate economiile lumii, pentru a genera surse alternative de energie. Cum ar fi, de exemplu, energia eoliană. Din momentul în care prețul barilului de petrol a scăzut atât de dramatic, toate aceste investiții, unele în cercetare, altele în implementare, devin ineficiente. Și produc falimente în lanț. Din această perspectivă, efectul poate fi de bumerang. Din simplul motiv că cei mai mari investitori în energie alternativă sunt tot statele lumii occidentale.
În fine, mai există o față a medaliei despre care nu s-a vorbit aproape deloc. S-ar putea să asistăm, în paralel, cu tot ceea ce am descris mai sus, și la un război al Orientului Mijlociu împotriva lumii occidentale. Așa cum am spus mai sus, marii producători de petrol dispun, astăzi, de importante rezerve, din care, o parte poate fi sacrificată pentru a întreține acest război al prețului petrolului. Iar pe termen lung, Occidentul ar putea înregistra pierderi însemnate. Chiar și distrugerea prin faliment a investițiilor în energii alternative poate fi, nu numai un semnal, ci și un efect al prețului scăzut al barilului de țiței.
