Acasă Actualitate Razie de amploare, cu sute de sancțiuni

Razie de amploare, cu sute de sancțiuni

DISTRIBUIȚI

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică au desfășurat o amplă acțiune pe raza întregului județ, având drep scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, reducerea riscului rutier pe drumurile naționale, drumurile județene și în localități, precum și  combaterea conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și impunerea respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare. Polițiștii au acționat și pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii și identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracțiuni. Astfel, în doar două ore au fost legitimate 1873 de persoane și au fost verificate 1529 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate 418 sancțiuni contravenționale, în valoare de 131.988 de lei. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reținute în vederea suspendării 14 permise de conducere, pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire și limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare și au fost depistate patru infracțiuni flagrante.

Comentarii

comentarii