Acasă Eveniment Razie de amploare la Lugoj

Razie de amploare la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Oamenii legii au constatat 16 infracţiuni şi au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale
Poliţiştii lugojeni au desfăşurat, marţi, între orele 2 şi 10, o acţiune de amploare pe raza municipiului, la care au participat şi lucrători de la posturile de poliţie arondate. Acţiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală şi contravenţională, siguranţa traficului rutier, creşterea siguranţei civice în rândul cetăţenilor şi identificarea persoanelor urmărite. Cu acest prilej, au fost controlate şase societăţi comerciale şi au fost legitimate 232 de persoane, dintre care 14 au fost conduse la sediul Poliţiei pentru verificări. De asemenea, au fost verificate 187 de autovehicule, fiind reţinute şase permise de conducere şi tot atâtea certificate de înmatriculare. Oamenii legii au mai constatat 16 infracţiuni şi au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale (două la Legea 12/1990, 90 la O.U.G. 195/2002, patru la Legea 31/2000 şi nouă Legea 61/ 1991) în valoare totală de peste 24.000 de lei, dar au confiscat şi 545 de pachete de ţigări netimbrate, în valoare de 3.270 de lei. După cum a anunţat comisarul şef Claudiu Chebici, şeful Poliţiei Lugoj, astfel de acţiuni vor mai fi organizate, obiectivul fiind creşterea siguranţei civice în rândul cetăţenilor.

Comentarii

comentarii