Acasă Eveniment Razie de sâmbătă noaptea la Arad

Razie de sâmbătă noaptea la Arad

DISTRIBUIȚI

Polițiștii arădeni au efectuat noaptea trecută o acțiune de amploare în municipiul Arad, care a avut ca scop principal combaterea cerșetoriei, a consumului stradal de substanțe cu efecte psihoactive și creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni. În această acțiune, organizată și desfășurată de Poliția Municipiului Arad, au fost angrenați 29 de polițiști, sprijiniți de șase jandarmi și șase polițiști locali. Ei au aplicat 18 sancțiuni contravenționale pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 12.100 lei. 25 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 9.570 de lei. Polițiștii au oprit în trafic și au verificat 115 autovehicule și au testat 60 de persoane cu aparatul alcooltest. Un arădean de 37 de ani a fost găsit băut la volan, el având în urma testării cu aparatul alcooltest o îmbibație alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au fost reținute patru permise de conducere, un certificat de înmatriculare și o pereche de plăcuțe cu numere de înmatriculare. În cadrul acțiunii au fost legitimate, în total, 152 de persoane și controlate șapte localuri publice. Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Comentarii

comentarii