Acasă Sport RCM Timișoara joacă cu Dinamo pentru consolidarea locului I în Superligă

RCM Timișoara joacă cu Dinamo pentru consolidarea locului I în Superligă

DISTRIBUIȚI

Echipa de rugby RCM Timișoara joacă, la sfârșitul acestei săptămâni, în prima deplasare a părții secunde din Superligă, împotriva formației Dinamo București, bănățenii fiind obligați să câștige pentru a rămâne pe primul loc în clasament, acolo unde timișorenii se află la egalitate de puncte cu rivalii de la Baia Mare. Cu o singură înfrângere în acest sezon, galben-albaștrii vor să repete evoluția din tur împotriva echipei din capitală, pentru a face uitat eșecul împotriva campioanei din Baia Mare. În tur, elevii lui Chester Williams s-au impus cu 29-5, obținând și punctul bonus ofensiv. Sâmbătă, 2 iunie, în direct pe postul GSP TV, rugbyștii timișoreni vor să  o învingă pe Dinamo, pentru a-i face și o surpriză plăcută directorului sportiv Dănuț Borzaș, care și-a serbat ziua de naștere pe 31 mai. Din lotul deplasat de Chester Williams pentru partida de sâmbătă vor lipsi Țăruș și Rose, ultimul neavând încă drept de joc în campionatul românesc. Înaintea meciului din București, clubul timișorean a participat la redenumirea Grădiniței PP Nr. 24, care a se va numi „Rugbyst Mihai Suciu”, preluând astfel numele unui mare jucător al Timișoarei. La eveniment a participat jucătorul Gheorghe Bizo, rugbystul fiind totodată și profesor de rugby. Bizo a declarat în cadrul festivității că îi face plăcere să-i învețe pe copii sportul cu balonul oval, proiecul de a-i învăța încă de mici rugby fiind unul care poate naște mari jucători, pe care Timișoara i-ar putea folosi pe viitor pentru a cuceri titluri și cupe.

 

Comentarii

comentarii