Acasă Sport RCM Timișoara – la a doua înfrângere din Superliga

RCM Timișoara – la a doua înfrângere din Superliga

DISTRIBUIȚI

Echipa de rugby RCM Timișoara nu a reușit să-și atingă obiectivul pentru etapa a IX-a din Superliga, gruparea bănățeană pierzând al doilea meci din actualul sezon, în fața celor de la Dinamo București. Cu toate că au plecat cu gândul la o victorie cu punct bonus, elevii lui Chester Williams nu au izbutit să repete jocul din turul campionatului, când RCM-ul s-a impus fără probleme în fața echipei din capitală. Începutul partidei disputate la București a aparținut echipei Dinamo, care, după un start în forță, a reușit să marcheze primul eseu al întâlnirii. Timișorenii au replicat printr-un eseu reușit de Bălan, urmat de o transformare reușită de Calafeteanu. Timișoara a mai marcat un eseu prin Calafeteanu, pentru ca scorul la pauză să fie 12-10 pentru galben-albaștri. În actul secund, echipa gazdă a preluat inițiativa și s-a instalat la conducere prin transformarea unei lovituri de pedeapsă. Rugbyștii timișoreni au încercat să revină pe tabelă, însă nu au izbutit să mai marcheze până la finalul partidei. Ultimii care au marcat au fost dinamoviștii, printr-un drop gol, astfel că meciul s-a încheiat cu victoria celor de la Dinamo, care s-au impus cu scorul final de 19-12. RCM Timișoara a căzut după înfrângerea din capitală pe locul doi în campionat, bănățenii fiind la patru puncte în spatele celor de la Baia Mare, care au acum 38 de puncte.

 

Comentarii

comentarii