Acasă alegeri locale 2012 Răducanu intră din nou în lupta pentru Primăria Timişoara

Răducanu intră din nou în lupta pentru Primăria Timişoara

DISTRIBUIȚI

Preşedintele UNPR Timiş, Ion Răducanu va candida pentru şefia primăriei Timişoara. Răducanu a depus luni dosarele pentru înscrierea în cursa electorală, la Biroul Electoral Timişoara. Progresistul a venit însoţit cu cei doi deputaţi UNPR de Timiş: Claudiu Ţaga, fost liberal şi Maria Barna ce a candidat la alegeri pe listele PSD. 

Răducanu s-a sucit în ultimul moment. Iniţial dorea să canideze la şefia Consiliului Judeţean Timiş. Ion Răducanu este la a doua tentativă consecutivă de a deveni primar al Timişoarei. În 2008 cu slogane de genul: „Răducanu sparge clanul!” sau „Time out, Ciuhandu”, Ion Răducanu termina cursa electorală doar pe locul trei. Cu mult în spatele lui Gheorghe Ciuhandu şi devansat chiar şi de către Gheorghe Ciobanu. Lucrurile s-au schimbat total după patru ani, susţine Rădcanu. „Candidez la primărie din respect pentru Timişoara şi timişoreni. Acum patru ani era altă situaţie, atunci mi s-a impus de către PSD să candidez, acum e propria mea voinţă. După 16 ani de conducere a lui Ciuhandu nu se vede nimic în urmă. Timişoara are nevoie de un manager adevărat. Am văzut că contracandidaţii mei nu au o astfel de calitate. Vin fie din muzică, fie din poliţie sau din învăţământ. Eu sunt omul hotărât care nu am răspuns şi nu voi răspunde niciodată la nicio comandă”, ne-a spus Ion Răducanu. La şefia CJT din partea UNPR va candida omul de afaceri Ioaif Ingrisch, de profesie inginer. UNPR a depus în judeţ liste în 75 de localităţi. Răducanu speră să bată scorul impus de la centru – 10%. „Eu sper să avem spre 15 primari. De la centru ni s-a spus 10%. Cred că în Timiş vom avea mai mult”, mai spune Răducanu. 

 

Comentarii

comentarii