Acasă Eveniment Re-numiţi, apoi re-demişi de la Inspectoratul Şcolar Timiş

Re-numiţi, apoi re-demişi de la Inspectoratul Şcolar Timiş

DISTRIBUIȚI

Ioan Luican se gândeşte la un proces cu Ministerului Educaţiei…
Cornel Petroman şi Ioan Luican, cei doi inspectori şcolari adjuncţi zburaţi înainte de termen de Ministerul Educaţiei, s-au întors la catedre. Ei au câştigat un proces cu ministerul, dar şi-au luat-o din nou. Ioan Luican era, oficial, inspector adjunct al IŞJ Timiş până la sfârşitul lui 2012. El se gândeşte că ar putea da din nou în judecată Ministerul Educaţiei. Cornel Petroman nu mai vrea procese. Mai avea o singură lună de stat la IŞJ Timiş. În locul lor a fost adusă fosta inspectoare de matematică, Elena Boldea.

Scrisori fără răspunsuri

Cornel Petroman predă acum istoria la Liceul Pedagogic, iar Ioan Luican s-a întors la catedra de la Shakespeare. Ministerul Educaţiei a mai avut probleme cu cei doi şi le datorează aproximativ 100.000 de lei. “Nu îi mai dau în judecată, să nu forţăm nota, aveam mandat doar până la sfârşitul lui octombrie. În privinţa banilor pe care îi am de primit, nu am primit răspuns la solicitările făcute ministerului. Mai stau câtev zile şi le mai trântesc o scrisorică”, ne-a declarat Cornel Petroman. Ioan Luican şi Cornel Petroman au fost prima oară zburaţi din funcţii pe 6 mai 2009. După o serie de procese, aceştia au obţinut o decizie definitivă de revenire pe funcţii din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Au fost re-numiţi şi re-demişi.

Se gândeşte la un nou proces

Ioan Luican este cel mai supărat. Avea mandat până în 2012. Mai câştigase un proces pentru menţinerea lui şi tot degeaba. „Am trecut la catedră de la Shakespeare, merg la ore acuma. Nu am primit banii încă ce îmi reveneau în urma câştigării procesului cu ministerul. Aveam mandat până în 2012, este posibil să îi dau în judecată încă o dată, îmi rezerv dreptul acesta”, ne-a spus Luican. Acesta are de primit salarii şi sporuri în valoare de aproximativ 50.000 de lei. Doar în ultimul an, la nivelul IŞJ Timiş au fost cutremure majore, conducera schimbându-se de patru ori.

Comentarii

comentarii