Acasă Eveniment Reabilitarea drumurilor din Lugoj – începe etapa a treia

Reabilitarea drumurilor din Lugoj – începe etapa a treia

DISTRIBUIȚI

Administraţia lugojeană va demara cea de-a treia etapă a programului de asfaltare şi reabilitare a sistemului rutier din municipiu. Primul lot cuprinde străzile Jabărului şi Fundătura Jabărului, Împăratul Traian, Cernei, Astalaş şi Fagilor (parţial). În cadrul celui de-al doilea lot vor fi reabilitate străzile Bojinca, Timişului, Mureşului şi Paul Chinezu, precum şi străzile din cartierul Ştrand, iar în cel de-al treilea lot vor fi asfaltate străzile Cotu Mic, Tudor Vladimirescu, Poalele Viilor, Someşului şi Constantin Brâncoveanu. Pentru străzile cuprinse în cel de-al patrulea lot, în prezent se realizează proiectarea. În acest lot sunt cuprinse arterele din cartierele Stadion III, Stadion I, Ţesători, precum şi străzile Viorelelor şi Romanilor. „În cadrul acestei etape vor fi executate lucrări de amploare care cuprind cartiere întregi. Primele două loturi se vor desfăşura simultan, urmând apoi lotul al treilea, iar odată cu finalizarea proiectului vor demara lucrările şi pentru lotul numărul patru”, a anunţat primarul Francisc Boldea.
 

Comentarii

comentarii