Acasă Eveniment REAL Drift – Timişoara 2010, virtuozitate şi spectacol pe 4 roţi

REAL Drift – Timişoara 2010, virtuozitate şi spectacol pe 4 roţi

589
DISTRIBUIȚI

În perioada 10-11 aprilie, la Timişoara, în parcarea REAL Est (lângă Aeroport) are loc cel mai spectaculos eveniment auto al anului din Vestul României, REAL Drift.
Sub această denumire, organizatorul, Asociaţia Română de Tuning Auto, reuneşte la Timişoara atât maşinile modificate în secţiunile de tuning şi car-audio cât şi concursul de DRIFT, o combinație de spectacol şi virtuozitate la care participă cei mai buni piloţi români şi invitaţi din străinătate. 
„Evenimentul va aduce în premieră la Timişoara, un oraş plin de pasionaţi ai sporturilor cu motor, prima întâlnire LIVE cu cei mai buni piloţi de drift şi cele mai frumoase maşini, într-un spectacol plin de adrenalină. Aşteptăm peste 70 de maşini, unele spectaculos modificate, altele de competiţie între 300 şi 500 de cai putere.” spune Graţian Sonu, preşedintele Asociaţiei Române de Tuning Auto.
Evenimentul figurează în calendarul competiţional ca a 2-a etapă a Campionatului de Drift 2010 şi a 2-a etapă a Campionatului de Tuning al României. REAL Drift Timişoara se va desfăşura sâmbătă 10 şi duminică 11 aprilie în parcarea REAL Est începând cu ora 10:00. Preţul unui bilet este de 20 de lei, copiii sub 12 ani (însoţiţi de părinţi) au intrarea gratuită.

Comentarii

comentarii