Acasă Actualitate Recomandări pentru evitarea efectelor caniculei

Recomandări pentru evitarea efectelor caniculei

DISTRIBUIȚI

În aceste zile de foc, Direcţia de Sănătate Publică vine cu o serie de recomandări pentru cetăţeni, pentru a nu fi afectaţi de temperaturile ridicate. Nu staţi afară în timpul zilei, consumaţi lichide şi nu consumaţi alcool.

Iată sfaturile DSP:

a) Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

b) Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

c) Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;

d) Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);

e) Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

f) Pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă;

g) Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

h) Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

i) Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

j) Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;

k) O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

l) Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc).

m) Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

n) Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.

Controale mai severe

În cadrul măsurilor de prevenire a efectelor caniculei, cei de la Direcţia de Sănătate Publică se vor ocupa de preluarea informărilor de la Ministerul Sănătăţii și raportarea zilnicã a indicatorilor specifici situațiilor de urgențã determinate de efectele negative ale caniculei și a fișei de semnalare a cazurilor de deces (dupã caz), din județul Timiș. De asemenea, se va ocupa cu sincronizarea cu instituțiile complementare din județ în funcție de competențe, în vederea reducerii impactului efectelor negative, a riscului asupra comunitãții (ISU, DSVSA, IPJ, ITM,CJPC).

Serviciul de Control în Sãnãtate Publicã are mai multe atribuții în perioade cu

temperaturi extrem de ridicate: intensificarea monitorizării calității apei potabile și de îmbăiere și avertizarea populației privind nepotabilitatea în functie de neconformitățile parametrilor de potabilitate, prin inscripţionarea fântânilor “APA NU ESTE BUNĂ DE BĂUT”, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale;  supravegherea cu prioritate a calității apei potabile din unitatile medicale, de

învățământ, medico-sociale; intensificarea acțiunilor de verificare a condițiilor igienico-sanitare din unitățile de alimentație publică și colectivă, unități de cazare, tabere școlare; intensificarea acțiunilor de verificare a condițiilor de păstrare, depozitare și comercializare a produselor alimentare și băuturilor răcoritoare; intensificarea verificarilor modului de depozitare a deșeurilor de toate categoriile;  intensificarea controlului lanțurilor de frig pentru medicamente si vaccinuri; instruirea si mobilizarea personalului medical, precum și a voluntarilor pentru

asigurarea activităților de prevenție; reexaminarea planurilor de aprovizionare cu apă potabilă pentru a verifica existența lor in zonele sensibile precum și în unitățile sanitare și de educație recomandarea modificării sau întreruperii programului de lucru pentru angajatori.

Comentarii

comentarii