Acasă Politica „Rectificarea bugetului local trebuie foarte bine gândită”

„Rectificarea bugetului local trebuie foarte bine gândită”

DISTRIBUIȚI

• Consideră Marius Martinescu, preşedintele PDL Lugoj

Administraţia lugojeană lucrează la rectificarea bugetului local pentru acest an. Preşedintele PDL Lugoj, Marius Martinescu, consideră că „rectificarea bugetului local trebuie să fie foarte bine gândită”. „Banii bugetului local ar trebui gestionaţi foarte atent, având în vedere faptul că o parte sunt rezervaţi pentru lucrări care nu sunt angajate până în acest moment. Între 2.000.000 şi 2.500.000 de lei sunt angajaţi în lucrări la care nu sunt realizate achiziţiile publice. Sunt sume care pot fi redirecţionate spre alte lucrări de investiţii ţi spre plata acelor facturi care riscă, prin neplata lor sau prin eventualele acţiuni în instanţă, să blocheze conturile Primăriei”, a declarat Marius Martinescu. Liderul democrat-liberal a mai amintit faptul că mai există o sursă de finanţare care, în mod cert, va fi folosită de executiv. „Este vorba de Ordonanţa de urgenţă care obligă la diminuarea cu 20 % a cheltuielilor de funcţionare. Din aplicarea ordonanţei, rezultă o sumă de 1,2 – 1,4 milioane de lei, care, adăugată peste sumele angajate, poate asigura funcţionarea şi executarea în bune condiţii a lucrărilor de investiţii, în a doua jumătate a anului. O parte din sumele care vor fi redistribuite pot asigura, în a doua jumătate a anului, reluarea activităţii la investiţiile care au fost sistate în ultimii doi ani. E vorba de transformarea blocului MApN în cele 48 de apartamente, la care, în ultimii doi ani, nu s-a cheltuit nici un ban. Nici cei 700.000 de lei alocaţi anul acesta de la Ministerul dezvoltării nu au fost folosiţi”, a spus Marius Martinescu, menţionând: „Am dori să fie reluate lucrările la grădiniţa din cartierul Balta Lată. Această lucrare a fost sistată la execuţie. Acolo au fost bani alocaţi din fonduri guvernamentale şi credem că este momentul ca şi bugetul local să aibă bani alocaţi pentru această investiţie, deoarece diferenţa de sume până la 1,6 milioane de lei, cât mai sunt necesari pentru finalizarea acestui obiectiv, este cuprinsă într-un program al Ministerului Educaţiei, iar banii trebuie să fie cheltuiţi în trimestrul IV”.

Comentarii

comentarii