Acasă Actualitate Rectorul Octavian Crețu cheamă toți angajații UMFT să participe la organizarea examenului...

Rectorul Octavian Crețu cheamă toți angajații UMFT să participe la organizarea examenului online al studenților

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara îi cheamă pe toți angajații, indiferent dacă sunt cadre didactice sau nu, să contribuie la organizarea cu succes a examenului online al studenților, pentru finalizarea cu bine a anului universitar 2019 -2020.

Rectorul Octavian Crețu a explicat: ”Întreaga lume trece, în această perioadă, prin momente dificile, pandemia de COVID-19 afectând întreg mapamondul, schimbând obiceiuri, reducând economii astfel încât cu greu se va găsi o persoană ale cărei planuri și perspective de viitor să nu fi fost afectate într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin.

Situația epidemiologică actuală, firesc, afectează și procesul educațional din universitatea noastră, ca de altfel, din toate instituțiile de învățământ. Fără doar și poate, întreaga omenire trebuie să găsească cele mai bune soluții pentru a depăși cât mai bine această excepțională situație”, spune prof. Crețu.

Pentru finalizarea cu bine a anului universitar, una dintre soluțiile propuse de Asociația Universităților de Medicină și Farmacie a fost ca, pentru a putea continua procesul educațional și pentru a asigura un grad cât mai ridicat de siguranță pentru studenții, cadrele didactice și întreaga comunitate academică să organizeze întreg procesul de evaluare aferent semestrului 2 al anului universitar 2019-2020 la distanță, prin intermediul instrumentelor on-line.

Rectorul Crețu a adăugat: ”Acum depinde doar de noi modul în care vom depăși această perioadă. Acum este momentul în care responsabilitatea, inițiativa și implicarea noastră vor conta cel mai mult pentru viitorul universității și al studenților noștri. Acum este momentul în care universitatea noastră are cea mai mare nevoie de noi!

Dacă ești fie cadru didactic fie angajat pe orice poziție în universitatea noastră și vrei să participi, alături de o echipă entuziastă, la succesul organizării examinărilor on-line, te așteptăm să te înscrii prin intermediul formularului din următorul link:
https://forms.gle/DuPWVQD97s1nToWF6”, este mesajul prof. Crețu.

Ce presupune participarea fiecăruia?

Pe perioada de examinare, din 4 în 4 zile, vei participa, alături de o entuziastă echipă formată din colegii UMFT, la organizarea examinărilor on-line, printr-o platformă prietenoasă, ușor de utilizat, conform unor instrucțiuni clare și a unui protocol bine pus la punct.

Ce cunoștințe sau abilități sunt necesare pentru a putea participa?

Entuziasm și dorința de a pune umărul în realizarea acestui deziderat: organizarea cu succes a examinării on-line. Nu sunt necesare abilități de IT – sunt necesare doar cunoștințe elementare, cum ar fi navigarea pe internet, pentru a putea implementa o examinare on-line prin platforma pe care o avem la dispoziție.

Îmi voi putea organiza celelalte sarcini pentru a putea participa în echipa de organizare a examinării on-line?

Cu siguranță că da! Prin decizie a rectorului, toți participanții în organizarea examinării on-line nu vor fi implicați în nici o altă activitate ce are legătură cu activitățile universitare, pe întreaga durata procesului de evaluare.

”Suplimentar, atunci când ne vom organiza vom ține cont de preferințele individuale ale fiecărui membru al echipei. Pentru orice alte detalii, nu ezitați în a-mi transmite un mesaj prin email (rectorat@umft.ro)

Te așteptăm alături de noi!
Universitatea noastră are nevoie de implicarea noastră!
Succesul cu care vom trece cu bine de această perioadă depinde de tine!”, îndeamnă rectorul Octavian Crețu.

Gh. MIRON

Comentarii

comentarii