Acasă Politica Rectorul UVT acuză politicienii din Timiș de ignoranță

Rectorul UVT acuză politicienii din Timiș de ignoranță

DISTRIBUIȚI

Timișoara nu va primi nici un leu pentru investiții în infrastructura sportivă, cel puțin până în 2017

Marilen-Pirtea1Deși se numără printre județele cu cele mai mari contribuții la bugetul de stat, Timişul este mereu ultimul când vine vorba de banii alocați de guvernul de al Bucureşti.

În urmă cu câteva zile, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea a semnat un acord cu ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, prin care MDRAP s-a angajat să investească 103 milioane de euro în infrastructura sportivă, până în 2017. Mare parte din bani se vor duce la Craiova, pentru construcţia unui nou stadion. În schimb, Timișoara nu va primi nici un leu pentru investiții în infrastructura sportivă, cel puțin până în 2017. Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, acuză ignoranţa politicienilor la adresa Timişului şi se întreabă unde sunt acum cei 20 de parlamentari aleşi de locuitorii din județ să îi reprezinte.
”Într-un context în care banii sunt risipiți exclusiv către localități consumatoare de fonduri, către sate și comune unde nu se produce nimic, nu putem vorbi de dezvoltare. Înțelegem nevoia de a susține aceste mici comunități, însă nu printr-un sistem care doar propagă sărăcia. Dezvoltarea se face prin investiții, nu prin cârpirea unor bugete de asistență socială. Acele comunități au nevoie de alt sprijin, unul gândit la nivel de regiune, pe baza strategiilor create în jurul polilor socio-economici.
Problema majoră este că acești poli nu primesc susținerea financiară necesară pentru a se putea dezvolta suficient în așa fel încât rezultatele economice să ajungă și în zone mai îndepărtate. Astăzi am avut parte de o nouă dovadă în această direcție, când Timișoara, Sânnicolau Mare, Jimbolia și Lugojul n-au primit niciun leu la distribuirea sumelor pentru echilibrarea bugetelor locale, distribuire realizată la nivelul Guvernului.
Aflăm, de asemenea, că Timișoara este scoasă și din planul de realizare a 52 de obiective sportive cu o investiție totală de 103 milioane de euro. În schimb, Slatina, Alexandria, Voluntari, de exemplu, vor beneficia de investiții de zeci de milioane de euro. Timișoara a dovedit că știe să facă performanță sportivă de cel mai înalt nivel, însă aceasta nu a beneficiat niciodată de atenția cuvenită la nivel central.
Indiferent că vorbim despre cultură, sport, educație sau finanțe, Timișoara și Timișul au contribuit substanțial la nivel național. Ceea ce au primit, însă, nu ne poate mulțumi sub nicio formă. Greu de înțeles cum un județ atât de mare este mereu ignorat la împărțirea fondurilor, ceea ce ne aduce în situația firească de a ne întreba… ce fac cei 20 de parlamentari ai noștri trimiși prin vot la București să ne reprezinte?”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Comentarii

comentarii