Acasă Cultura Recunoaștere națională pentru Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj

Recunoaștere națională pentru Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj

DISTRIBUIȚI

Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj a fost acreditat de Ministerul Culturii (ordinul nr. 3310 din 10.08.2021), în premieră în ultimii 30 de ani, în baza Hotărârii Comisiei Naționale a  Muzeelor și Colecțiilor Publice din cadrul  Direcției Ministeriale de Patrimoniu Cultural. „Documentația de acreditare, depusă de noi la Ministerul Culturii, în iunie 2021, a contabilizat toate activitățile manageriale și culturale ale muzeului lugojean din perioada 2018–2020, ilustrând situația expozițiilor permanente și temporare, a programelor de marketing cultural și educație muzeală, a cercetărilor istorice și etnografice, a simpozioanelor, conferințelor, publicațiilor științifice ale instituției și,  în egală măsură,  a investițiilor în infrastructura muzeului. Îndeplinirea criteriilor de acreditare ale muzeului lugojean a fost analizată, în ședința din 27.07.2021, de Comisia Națională a  Muzeelor și Colecțiilor Publice care a acordat aviz favorabil, propunând acreditarea muzeului  prin ordin al Ministrului Culturii. Obținerea acestei acreditări reprezintă pentru instituție o recunoștere la nivel național a bogăției și valorii obiectelor de patrimoniu deținute dar și a preocupărilor noastre constante vis-a-vis de dezvoltarea și protejarea colecțiilor muzeale, de promovarea și valorificarea prin cercetare și expunere a bunurilor culturale de importanță locală și națională”, spune Daciana Vuia, directorul Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj.

Comentarii

comentarii