Poeta Silvia Manole din Timișoara scrie poezie de cănd se știe și de multe ori a compus când îi venea inspirația pe bilețele, pe hârtii ce-i cădeau în mână. În momentul de față, colaborează la cenaclul internațional literar-artistic Stele căzătoare, iar din 2017 a publicat și în revista online Confluențe literare.
Volumul de poezie Recurs la iubire lansat recent este închinat celui mai înalt sentiment uman: iubirii!
”Multe din poeziile scrise de mine au că tema dragostea mea pentru omul iubit. Locuiesc la țară inconjurată de copaci de flori, de păsări și animale. E raiul meu plin de parfum, propice creației.
Dumnezeu mi-a dat un „talant” pe care am datoria să-l înmulțesc. De ce „Recurs la iubire?”, pentru că iubirea în orice formă, iubirea simplă, iubirea profundă, iubirea care aduce speranță, iubirea care vindecă, iubirea de oameni și de viață, m-a călăuzit pe parcursul vieții”, spune poeta.
La întrebarea de ce scrie? Silvia Manole a răspuns printr-o poezie?
De ce scriu?
„Vorbe nerostite, cărora n-ai ști altminteri să le dai un nume,
Le adun într-un vers,
Lacrimi neplânse la vremea lor
Ce se transformă-n suflet, în versuri care încă dor.
De ce scriu?
Poate scriu de dor…
Dar ce-i poezia nici acum nu știu
Când sufletu-i prea plin, scriu.”
”Visul meu a devenit destin, m-am împlinit prin această carte, iar iubirea mi-a fost mereu călăuză! De ce am publicat această carte? Din dorința că trecerea mea prin această lume să lase un semn, să nu fi trăit în zadar”, a concluzionat poeta Silvia Manole.
Încheiem cu o poezie emoționantă din cartea poetei Silvia Manole:
Poem de iubire
De n-ai fi fost, poemul iubirii,
Ascuns mi-ar fi. E legea firii,
Să-nveți că neîmpliniri vin că niște munți în cale
Pe care trebuie să-i urci, spre desăvârșirea vieții tale.
Iubirea s-o lași că vocea rațiunii să fie,
De acord cu a inimii solie.
Să nu te pierzi în tristeți, târzii regrete,
Viață să celebrezi, să sorbi din ea cu sete.
Să lași să-ți crească cerul în suflet,
Din lumina stelelor să te adapi. Cu un cântec
Să întâmpini fiecare zi, să iubești
Apoi lumina din sori să răspândești.
Viața cu nimic nu ți-e datoare,
Dator ești tu s-o îngrijești, poemul iubirii, ca pe o floare
S-o uzi la rădăcina, s-o aperi de tristeți.
Că indiferență poate ucide și a trandafirilor frumuseți.
