Acasă Eveniment Recursul lui Cristian Ungur a fost respins

Recursul lui Cristian Ungur a fost respins

DISTRIBUIȚI

Părinţii lui Cristian Ungur au fost prezenţi pentru prima oară în sala de judecată, Ioan Ungur chiar încercând să vorbească cu fiul său, care era în boxa arestaţilor. Acesta susţine în continuare că fiul său trebuie să nu mai primească permisul de conducere dar spune că este de datoria sa ca părinte să fie alături de el în aceste clipe grele.

Alcoolemie de peste 2 mg/l la Cristian Ungur

Genocid pe Aeroportul din Caransebeş Tribunalul Caraş-Severin a respins recursul formulat de către Cristian Ungur împotriva hotărârii Judecătoriei Reşiţa de arestare preventivă a acestuia pentru 29 de zile. „Este de neconceput, eu nu mai ştiu vre-un caz în care Tribunalul Caraş-Severin să fi arestat pe cineva pentru vătămare corporală. Vă mai pot spune că tatăl lui Cristian Ungur a luat legătura cu familia motociclistului internat la Timişoara şi i-a asigurat că va asigura tot sprijinul moral şi material de care are nevoie, dânsul fiind şi medic. De asemenea, am decis ca vineri să depunem o cerere Instanţei de eliberare a clientului meu sub control judiciar“ a spus Cosmin Bolosin, cel mai proaspăt avocat al lui Cristian Ungur.

Comentarii

comentarii