Acasă Cultura „Reflecții”, expoziția Laurei Stanca, deschide un nou drum artistic la Timișoara

„Reflecții”, expoziția Laurei Stanca, deschide un nou drum artistic la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Timișoara găzduiește, începând cu 20 mai 2025, expoziția personală „Reflecții” semnată de artista Laura Stanca – o incursiune vizuală în universul emoției, al memoriei și al corporalității. Vernisajul va avea loc la ora 18:00, la Centrul de Proiecte Timișoara (str. Vasile Alecsandri nr. 1), sub egida Fundației Cupola – Credință, Caritate, Cultură.

Fondatorul fundației, pictorul Mihai Teodor Olteanu, a precizat că Laura Stanca este primul artist susținut de organizație, într-un demers menit să încurajeze și să promoveze tineri creatori care explorează sinceritatea, vulnerabilitatea și forța expresivă a artei contemporane.

„Reflecții” se dorește a fi mai mult decât o simplă expoziție – este un spațiu de dialog interior, unde privitorul este invitat să se confrunte cu propriile trăiri, cu amintirile și cu imaginea propriului corp, real sau imaginat. O propunere artistică în care luciditatea se împletește cu tandrețea și curajul de a privi în adâncime.

Mihai Teodor Olteanu va fi prezent la vernisaj, marcând sprijinul acordat noii generații de artiști vizuali.

Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 31 mai 2025.

Comentarii

comentarii