Acasă Actualitate “Regele caricaturii”, Ştefan Popa Popa’s, a promovat Timişoara 2021 în Belgia ...

“Regele caricaturii”, Ştefan Popa Popa’s, a promovat Timişoara 2021 în Belgia – Video

DISTRIBUIȚI

Maestrul Ştefan Popa Popa’s şi-a început misiunea de promovare a Timişoarei CCE 2021, din calitatea sa de “ambasador cultural” al Primăriei Municipiului Timişoara, cu care a fost învestit în acest an de Consiliul Local Timişoara, în acest scop.

“Psihologul” sufletelor şi al caracterelor, Ştefan Popa Popa’s nu mai are nevoie de nicio prezentare, pentru că nu ar fi pe măsura harului cu care creează pe carton portretele celor care sunt nerăbdători să afle cum îi văd alţii, dar şi cum vor arăta peste ani.

Capitala Europeană a Culturii 2021, Timişoara, a fost promovată în aceste zile în Belgia, în faţa unui numeros public din aproape 100 de ţări, în cadrul celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului CARTOONALE, care a avut loc în oraşul Kruishoutem (provincia Flandra de Est), de maestrul Popa’s.

Ca de obicei, “regele caricaturii” a atras imediat în preajmă nu doar artişti, colegi de breaslă, ci şi personalităţi marcante ale vieţii publice, miniştri, edili, conducători de instituţii culturale, parlamentari europeni occidentali, care au dorit să le fie imortalizate “trăsăturile de caracter” prin liniile schiţate de Popa’s. I-a fost din nou elogiat talentul, la superlativ.

A fost un foarte bun prilej de a promova Timişoara CCE 2021, inclusiv prin calitatea sa de recent ambasador al culturii şi turismului românesc. Popa Popa’s a prezentat un album de promovare a Timişoarei CCE 2021, dar şi alte materiale de promovare a judeţului Timiş.

Între acestea s-a regăsit şi producţia Uniunii Europene Banat din România (UEBR) – “Timişoara, Pol al turismului cultural bănăţean”, ce face parte dintr-un proiect dedicat promovării Timişoarei Capitală Culturală Europeană 2021, care a mai fost deja prezentată în Parlamentul European de eurodeputaţii noştri. Cel de-al doilea volum va apărea peste câteva zile, continuând aceeaşi linie de promovare a obiectivelor bănăţene, din perspectiva TCCE 2021.

La recentul festival din Belgia au fost culese aprecieri remarcabile atât la adresa maestrului Popa Popa’s, cât şi la cea a Timişoarei, care s-a imprimat în conştiinţa lumii drept “oraşul Revoluţiei Anticomuniste din 1989”. Iar concluzia celor prezenţi a fost unanimă: Ştefan popa Popa’s este un fenomen, iar Timişoara este un simbol pentru Occident şi merită pe deplin titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

Ştefan Popa Popa’s a participat recent la două acțiuni de promovare organizate de ambasadele țării noastre, sub egida președinției române a Consiliului Uniunii Europene,. Prima dintre ele s-a desfășurat la Skopje (Macedonia de Nord), iar a doua la Tirana (Albania).

În ambele capitale balcanice, artistul a prezentat, în cadrul unor expoziții, faimoasele sale desene cu mari personalități politice ale lumii și a făcut demonstrații ale inegalabilului său talent. În capitala macedoneană, manifestarea a avut loc în foaierul Filarmonicii Naționale, unde, după vernisaj, a concertat Cvartetul Regal al României.

La Tirana, expoziția a fost găzduită de Muzeul Național de Istorie. La aceste două evenimente au participat oameni politici și personalități culturale, diplomați acreditați în cele două țări.

Viceprim-ministrul macedonean Koco Angjusev a declarat: „Sunt bucuros să mă aflu la acest eveniment unde este prezent maestrul Ștefan Popa Popa’s. Este o mare plăcere pentru noi că un artist atât de cunoscut în întreaga lume pentru acest gen de artă – caricatura – ne vizitează țara. Recunosc că am fost surprins de desenul special pe care l-am primit de la maestru și-i sunt recunoscător”.

La rândul său, Valter Ibrahimi, consilier diplomatic prezidențial, a afirmat: „Sunt impresionat de artistul Popa’s, venit din România, care a făcut o demonstrație a talentului său aici, în Tirana. A făcut acest lucru într-un timp foarte scurt și cu mare bucurie, în această perioadă când România deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Vreau să-i mulțumesc pentru acest dar pe care l-a făcut țării noastre”.

 

Comentarii

comentarii