Văzându-l pe Rege, ieri, la Universitatea de Vest, la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, am retrăit emoţia şi bucuria de a fi în apropierea celei mai decente, modeste şi impecabile persoane pe care am avut bucuria de a o întâlni în această viaţă. Îmi cer scuze multor persoane pe care le respect şi le iubesc, dar ce simt acum este deasupra de aceste sentimente. Emoţionat, Regele Mihai a spus că nu crede că acest titlu este un merit personal al său, ci mai degrabă ca o legătură între generaţiile care au suferit pentru a avea o Românie liberă şi prosperă. Câţi dintre vorbitorii din jurul nostru sau de oriunde au calitatea de trece peste orgoliul personal, peste momentul mulţumirii personale că lumea recunoaşte că ei au făcut una sau alta. Câţi dintre noi ne lăsăm pe noi înşine pentru valori şi comori care sunt în afara spaţiului uman? Câţi dintre noi am fi vrednici să-i mulţumim Regelui nostru pentru că există? Regele Mihai, istorie vie, frumoasă, Regele Mihai, nestemata României, este, pentru câteva zile, la Timişoara.
Ieri, la Universitatea de Vest, am avut, din nou, revelaţia trăirii autentice a emoţiei colective, a stării de bine pe care cineva ca Regele, peste toate umilinţele îndurate, peste toate barierele depăşite de vreme şi în vreme, o poate transmite.
Tot ieri, Regele Mihai a devenit Cetăţean de Onoare al Timişoarei. Adică, este o onoare pentru Timişoara şi pentru noi să fim concetăţeni cu Regele Mihai.
Cine ar fi putut imagina acest lucru în urmă cu 20 de ani!
Atunci când realizez că au trecut 20 de ani de la eliberarea noastră, de la ieşirea noastră în lume, abia atunci îmi dau seama (cu părerea de rău a muritorului oarecare) că timpul este variabila bine definită de Einstein, peste care noi nici nu am mai avea nici cea mai mică îndrăzneală de adăugire, peste care noi nu mai putem adăuga decât: Regele a plecat, ieri, din viaţa României, a venit azi cu noi şi am vrea sa ne bucurăm mâine de prezenţa Sa alături de noi.
Nu ştiu dacă aceste cuvinte alese de mine sunt destul de expresive, dar ştiu sigur că sunt adevărate. Nu cred că, vreodată, vreun alt lider de ţară se va mai bucura de atâta respect.
De atâta admiraţie.
Regele Mihai a lăsat bărbia să-i tremure din dragoste de Timişoara, de România.
Să fii emoţionat din dragoste pentru patria ta este act de curaj!
Să fii atins de emoţia de a avea în jur sute de persoane care lăcrimează de emoţie este un alt act de curaj. Bărbaţii adevăraţi nu-şi ascund iubirea. Regele iubeşte.
De aceea are o tinereţe pe care nimeni nu i-o va lua vreodată.
