Acasă Editorial Regele Mihai și Timișoara

Regele Mihai și Timișoara

293
DISTRIBUIȚI

regele-mihaiCâte țări din Europa se mai pot bucura cu regele lor, în viață, la 94 de ani?! Și câte țări ar mai avea o istorie atât de bogată, împletită cu cea a unui rege iubit, alungat, umilit, dar redat țării sale, după zeci de ani de exil?
Regele Mihai are o istorie proprie, cu Timișoara. Este ctitorul Catedralei Mitropolitane, din 6 octombrie 1946, a avut o relație cu familia Mocioni, de la care a achiziționat Castelul de la Săvârșin, a avut vacanțe și prieteni, aproape de Timișoara și un foarte bun prieten, pe avocatul Gh. Jurchescu, chiar din Timișoara. Peste ani, relația cu regretatul IPSS Nicolae, Mitropolitul Banatului, avea să-l aducă la noi, în Banat, abia în 1997, când au permis securiștii și comuniștii lui Iliescu, cei care aveau să se teamă, în 1992, că mulțimea nu-l va mai lăsa să plece. Dar regele a promis atunci, în 92, ca nu va rămâne și un rege își șine promisiunea, chiar atunci când ea este dată unor impostori. După 1997, vizitele Regelui Mihai aveau să fie mai dese, de Crăciun, de Paști…
Avem un rege, dar el nu are tron. Avem regalitate, dar nu avem monarhie. Constituția din 1923, înlocuită abuziv, fără referendum, de comuniști, a fost succedată de constituții după decembrie 1989, dar fără a se face referire la monarhie. Abia recent, s-a introdus capitolul referitor la respectul și recunoașterea familiei regale, ca parte din istoria României. Atât. Recunoaștere, dar nu punere în drepturi. Conform Constituției din 1923, urmaș la tron ar fi primul născut, pe linie succesorală, ca bărbat. Primul ar fi fost să fie Nicolae, principele alungat! Nici acum nu știm destule detalii. Principesa Margareta, o persoană inteligentă, delicată și fină este șeful Casei Regale, dar poziția aceasta este mai mult cu un caracter onorific. Casa Regală are un rol activ în societatea civilă, nu în zona operativă, nu ia decizii privitoare la mersul țării. Securiștii s-au priceput de minune să manipuleze lucrurile astfel încât să fie așa, într-o zonă de politețe, dar fără atingere cu partea practică.
Regele nostru este demn, în toată suferința pe care încă o mai resimte. A dus, cu ținută regală, un destin plin de tragism, pe drumul sinuos al unei istorii incomplete.
La mulți ani, Maiestate! La mulți ani și sănătate, rege cu un zâmbet ascuns…La mulți ani, de Ziua Armatei Române, care este voastră de naștere!

Comentarii

comentarii