Interviu cu Viorel Coifan, un fin cunoscător al administraţiei locale şi centrale, un liberal care a fost de-a lungul timpului preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, deputat ori membru al delegaţiei române la Congresul Puterilor Locale şi Regionale.
În discuţiile nostre anterioare, aţi menţionat de mai multe ori care sunt diferenţele specifice dintre regiune şi judeţ, în sensul că – citez – „regiunea nu este un judeţ mai mare”. Puteţi să dezvoltaţi ideea?
Am enunţat anterior cele trei arii majore în care regiunea ar trebui să aibă competenţe şi să acţioneze: dezvoltarea economică, educaţia şi infrastructura. Mă voi referi în cele ce urmează la dezvoltarea economică şi la infrastructură, deoarece educaţiei, ca şi vocaţie a regiunii, îi vom dedica un episod separat. Dezvoltarea economică se realizează prin planificarea investiţiilor publice şi prin acordarea de subvenţii în vederea susţinerii dezvoltării economice locale. La nivel naţional, este elaborată o Strategie Naţională de Dezvoltare şi un Plan Naţional, indiferent cum se numeşte el. Elaborarea Planului Naţional de Dezvoltare reprezintă un efort comun susţinut atât de Guvern, cât şi de regiune. Se referă la priorităţile de dezvoltare avute în vedere. Evident, fiecare regiune îşi are propriile priorităţi. Rezultă un document de orientare – white paper – care va fi ulterior discutat în comisia/comisiile nationale de planificare, prezidate de ministrul însărcinat cu dezvoltarea regională. La aceste reuniuni participă reprezentanţi din fiecare regiune. O componentă a Planului Naţional de Dezvoltare o reprezintă suma priorităţilor regionale, care, ulterior, se vor transforma în Planuri Regionale de Dezvoltare. Un Plan Regional de Dezvoltare stabileşte pe termen mediu obiectivele economice, sociale şi culturale ale regiunii, pe perioada acoperită de Planul Naţional. Planul Regional se elaborează de către consiliul regional, prin organele sale de specialitate, în urma consultării cu consiliile judeţene/locale din regiune, cu Consiliul Economic si Social şi alţi parteneri sociali (sindicate, ONG-uri etc.). Planul Regional se trimite la Ministerul Dezvoltării Regionale, care îl compatibilizează la nivel guvernamental cu alte Planuri Regionale şi cu Planul Naţional. Această operaţiune este una complexă şi care, la un moment dat, poate impune şi constrângeri financiare. Aici aş dori să precizez un fapt pe care puţini îl cunosc. În perioada 1995-2000, când eram preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, ADETIM – Agenţia de Dezvoltare a judeţului Timiş – a elaborat peste 30 de proiecte cu caracter de dezvoltare locală – multe dintre ele în premieră naţională. Mă voi referi la câteva care vizează dezvoltarea regională: “Concept regional de dezvoltare economică a Regiunii V-VEST România”, în 1997, “Ghidul Investitorului – Să investim în Regiunea Economică VEST”, în 1998 şi “Studiul regional privind cooperarea tranfrontalieră româno-ungară, în cadrul programului PHARE CBC”, 1998. Aceste realizări ne întăresc sentimentul că suntem pregătiţi pentru o abordare regională a dezvoltării socio-economice durabile.
Cum va armoniza guvernul interesele regionale cu cele naţionale?
Există mai multe modalităţi prin care se armonizează interesele naţionale cu cele regionale. Ne vom referi însă doar la modalitatea de a compatibiliza elemente din Planul Naţional cu cele similare din Planul Regional.
Un mecanism utilizat, de exemplu, în Franţa îl constituie Contractul de Planificare între guvern şi regiune, un acord între stat şi regiune. El asigură coordonarea între procesele de planificare naţională şi regională. El permite guvernului central şi regiunii să ajungă la un acord înainte de a decide în ce să se investească, ce sarcini financiare ar trebui să fie repartizate partenerilor şi cine anume să gestioneze lucrarea. Un bun exemplu l-ar putea constitui construcţia de autostrăzi. Dacă ar fi existat Regiunea Vest, probabil că traseul autostrăzii dintre Arad şi Timişoara ar fi fost altul, la fel şi distribuirea punctelor de descărcare. Există, de asemenea, în multe legislaţii europene referitoare la drepturile şi obligaţiile autorităţilor administraţiei publice, prevederi care dau dreptul acestora la intervenţionism economic în sensul de a asista intreprinderile private. Sunt posibile cel puţin două forme de intervenţionism. Prima, regiunea asigură asistenţă directă sau indirectă firmelor, iar a doua constă în posibilitatea autorităţilor locale/regionale de a deţine acţiuni în companiile de dezvoltare regională sau în cele interregionale.
La ce anume se referă dezvoltarea infrastructurii regionale?
În mod normal, fiecare regiune ar trebui să dezvolte un Plan Regional pentru Dezvoltarea Infrastructurii, care să identifice obiectivele cheie în domenii ca şi mediul, dezvoltarea durabilă, reţelele de transport, serviciile regionale, de o astfel de manieră încât să se asigure compatibilizarea cu obiectivele din Planul Naţional şi din planurile sectoriale ale ministerelor. Planul Regional pentru Dezvoltarea Infrastructurii este redactat şi aprobat de către consiliul regional, după ce au fost luate în calcul propunerile consiliilor judeţene interesate, componente ale regiunii, şi avizul consiliului economic şi social regional. Inainte de adoptare, Planul ar trebui supus unei proceduri de consultare publică pentru o perioadă limitată, de exemplu pentru două luni.
În cadrul acestui Plan trebuie prevăzute secţiuni distincte referitoare la planificarea dezvoltării turismului, a dezvoltării urbane, a reţelelor de comunicare şi transport, a mediului, etc. Ca să dau un exemplu. Când vorbim de turism la nivelul regiunii VEST ne referim la obiective majore ca şi turismul montan în munţii Retezat (jud. Hunedoara), Muntele Mic şi Semenic (jud. Caraş-Severin) etc. Ca să dezvolţi însă la nivel calitativ european o reţea de susţinere a acestui tip de turism – drumuri, aeroporturi locale, servicii, etc. – , constaţi însă că bugetele locale ale celor două judeţe sunt insuficiente, existând alte priorităţi mai stringente. Este nevoie de o dublă susţinere financiară, atât regional, cât şi naţională, pe baza unui contract stat-regiune.
