Acasă Sănătate Regiunea de Vest a fost prinsă în primul program de 190 de...

Regiunea de Vest a fost prinsă în primul program de 190 de milioane de euro pentru depistarea cancerului la sân şi de col uterin

DISTRIBUIȚI

Din ianuarie 2018, Regiunea de Vest – judeţele Timiş, Arad, Caraş Severin şi Hunedoara – a fost prinsă în primul program de mare anvergură în valoare de 191 de milioane de euro pentru depistare gratis şi precoce a cancerului de sân, de col uterin, a tuberculozei, hepatitelor B, C și D, precum și pentru screeningul prenatal al gravidelor.

O parte din fonduri, Ministerul Sănătăţii le va utiliza și pentru formarea  personalului medical din domeniile vizate de aceste proiecte. Programul de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân se va derula pe o perioadă de 5 ani și presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparținând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, șomere, grupuri etnice vulnerabile. Proiectul va acoperi patru regiuni de dezvoltare, Nord Vest şi Vest, respectiv Nord Est şi Sud Est.

Din aceste fonduri, se vor asigura gratuit servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte și preluarea în tratament a pacientelor confirmate cu leziuni mamare incipiente. De asemenea, programul prevede și acțiuni de educare și informare a femeilor  și de sprijinire și consiliere a celor diagnosticate. Programul se va derula conform ghidurilor europene de asigurare a calității programelor de screening pentru cancer.

„Acest program pilot va furniza ghiduri și protocoale de testare, diagnostic și tratament ale cancerului de sân, va pregăti personal medical și va dezvolta infrastructura, astfel încât să putem extinde testarea la nivel național.  Vom putea, astfel, să furnizăm un program național consolidat care să asigure accesul egal și echitabil tuturor femeilor la servicii de depistare și diagnostic de calitate. Dezvoltarea și consolidarea serviciilor și intervențiilor preventive reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătății inclusă în Programul de guvernare, în scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației și a calității vieții”, a declarat prof.dr. Florian Bodog, ministrul Sănătății.

 

Comentarii

comentarii