Acasă Politica Regrete după alegeri: O candidatură din partea lui Marius Craina ar fi...

Regrete după alegeri: O candidatură din partea lui Marius Craina ar fi ajutat PSD la Timișoara, iar o alianță cu Pro România și ALDE la votul pentru CJT

DISTRIBUIȚI

”Poporul din Timiș a vrut cu dreapta, PSD nu putea câștiga alegerile”, a concluzionat, după scrutinul de duminica trecută, Alfred Simonis, liderul PSD Timiș. Totuși, se putea obține (poate) un rezultat ceva mai bun, dacă erau îndeplinite două condiții. În bătălia pentru Timișoara, ar fi fost mai bine să se meargă la funcția de primar cu candidatul anunțat din urmă cu un an, adică Marius Craina, în timp ce la Județ era extrem de utilă o alianță care a rămas dorință, cea cu Pro România și ALDE.

Din păcate, sătul să aștepte un semn din partea partidului din care a făcut parte toată viața sa politică, Marius Craina a plecat la Pro România și a divizat și voturile și așa puține ale stângii.

”Evident că am fi dorit să intrăm în alegeri cu candidatul anunțat cu un an înainte, ne-am fi dorit să fie el. Voichița (n.r. Lăzureanu) și-a făcut treaba foarte bine, ea nu a avut o campanie bazată pe atacuri la persoană. Nu se putea face prea mult, o bună parte dintre cei care au votat PNL PSD, Pro România, au votat la funcția de primar Dominic Fritz”, a declarat Alfred Simonis.

Mai bine se putea și la Consiliul Județean Timiș, acolo Călin Dobra a făcut un scor bun, mai bun decât cel al partidului, dar o uniune cu ALDE și Pro România îl duceau pe locul doi, iar alianța avea mai multe locuri în consiliul județean, a mai spus Simonis.

Comentarii

comentarii