Acasă Actualitate Regulament pentru semnalizarea monumentelor istorice din Timișoara. Aproape 100 vor avea „carte...

Regulament pentru semnalizarea monumentelor istorice din Timișoara. Aproape 100 vor avea „carte de vizită proprie”

DISTRIBUIȚI

Luni, 8 august, Primăria Timișoara anunță că, la inițiativa Biroului Reabilitare Cartiere și Monumente Istorice propune, într-o viitoare ședință a Consiliului Local al Municipiului Timișoara va ajunge „Regulamentul privind semnalizarea monumentelor istorice din Municipiul Timișoara”. Practic, pe scurt,

„Acest document însumează și clarifică prevederile legale referitoare la semnalizarea monumentelor, atribuțiile și colaborarea între autoritățile cu responsabilități în domeniu și obligațiile proprietarilor, referitoare la procesul de evidențiere a statutului acestora de monument istoric a clădirilor de patrimoniu. În Lista monumentelor istorice 2015, figurează 97 obiective clasate monument istoric, pe teritoriul administrativ al municipiului Timișoara. Dintre acestea sunt desemnate 71 clădiri individuale, 22 ansambluri și 4 situri”, explică, într-un comunicat de presă, reprezentanții primăriei.

„Doar parte dintre ele – clădiri individuale monument, situri sau clădiri parte din situri, din piețele principale din Cetate sau din ansamblul urban fabric, sunt semnalizate conform legislației specifice, la inițiative diferite ale primăriei sau Direcției Județene pentru Cultură Timiș. Ne dorim să încheiem acest proces de semnalizare a monumentelor istorice.  Fiecare clădire care își onorează locul, prin oamenii care au ridicat-o și locuit-o, prin calitățile istorice și arhitecturale, să o facem cunoscută ca atare, să-și aibă propria «carte de vizită»”, declară primarul Dominic Fritz, potrivit comunicatului.

60 de clădiri istorice deja au însemne specifice montate din perioada 2010 – 2013. Acum, de la începutul anului au fost inventariate toate suporturile pentru semnalizarea monumentelor istorice deja amplasate și au fost notificați proprietarii imobilelor acolo unde aceste nu mai erau prezente conform evidențelor deținute de primărie, pentru reamplasare, acolo unde este cazul. Doar cele furate vor fi înlocuite de primărie, dacă proprietarul a sesizat poliția și a respectat obligațiile care îi revin.

„Conform regulamentului propus, primăria, în colaborare cu DJCT va stabili numărul maxim de clădiri ce pot fi semnalizate anual, prioritizarea clădirilor ce urmează să fie semnalizate și se vor stabili responsabilitățile pentru realizarea conținutului de informație și a design-ului suportului care conține elementele de identificare ale monumentului. Un alt rezultat al colaborării va fi marcarea într-un sistem GIS a datelor referitoare la statutul de monument istoric al clădirilor și la cele deja semnalizare. Obligațiile de a permite amplasarea suportului și de întreținere a însemnului monument istoric revin proprietarului imobilului.

Situația suportului de semnalizare a monumentului istoric va fi comunicată periodic Biroului Reabilitare Cartiere și Monumente Istorice de către Biroul Disciplina în Construcții al Poliției Locale a Municipiului Timișoara, odată cu verificarea stării fizice a imobilului. Măsurile necesare vor fi aplicate de către cele două structuri”, conchid reprezentanții municipalității.

Comentarii

comentarii