Expoziţia „Rembrandt misticul – oglindit în gravura sa” pe care Muzeul de Artă din Timişoara o aduce în faţa publicului între 3 şi 30 iunie, conţine 100 de gravuri ale celebrului pictor olandez Rembrandt van Rijn, lucrări care aparţin Cabinetului de Stampe ale Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, ele fiind colecţionate de Gheorghe şi Matei Balş şi, ulterior, donate instituţiei culturale. Pentru expoziţia din iunie au fost selecţionate o serie de autoportrete ale artistului din deceniul patru al secolului XVII: „Autoportret cu fruntea încreţită” (1630), „Autoportret cu gura deschisă” (1630), „Autoportret cu bonetă şi eşarfă” (1633), „Autoportret cu sabia ridicată” (1634), „Autoportret cu Saskia” (1636) şi „Autoportret cu bonetă de catifea şi pană” (1638). În 1630, Rembrandt îşi instalează atelierul în casa lui Hendrik van Uylenburgh (1584/89 – 1661), pictor şi negustor de artă, care îi mijloceşte primele comenzi pentru stathouder-ul Frederick Hendrick. În autoportretele gravate în acest deceniu se reprezintă în postura artistului de succes, înveşmântat în costume bogate. Anul 1633 marchează un eveniment important în biografia artistului: în 5 iunie se logodeşte cu Saskia van Uylenburgh, fiica unui burgmester din Frizia, din familia negustorului Hendrik van Uylenburgh, iar în anul următor are loc căsătoria celor doi. Vor avea patru copii, dintre care un singur fiu, Titus, va ajunge la vârsta matură. Cererea mare de portrete din partea clientelei din Amsterdam a determinat diversificarea autoportretului, dar şi a portretului alegoric sau fizionomic. Pentru expoziţia din Timişoara au fost selectate portretele lui Jan Antonides van der Linden (cca. 1665), profesor de medicină la Leiden, al predicatorului Jan Cornelis Sylvius (1633), al orfevrului Jan Lutma cel Bătrân (1656). Rembrandt execută în 1651 portretul lui Clement de Jonghe, unul dintre cei mai cunoscuţi negustori de gravuri din Amsterdam, în perioada 1640 – 1677. Subiectele biblice sunt foarte numeroase după sosirea lui Rembrandt în Amsterdam în 1630. Cea mai cunoscută gravură cu temă biblică este „Iisus vindecând bolnavii” sau „Planşa de o sută de florini” (cca 1649), la care a lucrat timp îndelungat. Adam Bartsch, unul dintre primii cercetători ai gravurilor lui Rembrandt, scrie că într-o zi un negustor din Roma i-a propus lui Rembrandt, care era mare amator de stampe, mai ales din Italia, câteva planşe de Marcantonio Raimondi, şi le-a evaluat la o sută de florini, iar Rembrandt i-a oferit pentru aceste stampe un exemplar al gravurii lui, pe care negustorul a primit-o, încântat de schimbul făcut. Însă tot Bartsch scrie că titlul gravurii vine probabil de la preţul atins la o licitaţie în Olanda, încă de pe vremea artistului. Colecţia care va fi prezentată la Timişoara conţine şi o serie de nuduri, care au apărut în gravura lui Rembrandt la începutul şi spre sfârşitul carierei sale. Studiile de nuduri feminine din jurul anului 1631 („Nud aşezat”, „Diana la baie”), sau cel din „Iosif şi soţia lui Putifar” (1634) reprezintă acelaşi tip de frumuseţe care se regăseşte şi în picturile primei perioade de creaţie. Cele din anii 1658- 1661 sunt diferite, pentru că se poate observa că Rembrandt a lucrat aceste planşe după model. Toate acestea şi multe altele se vor regăsi în expoziţia-eveniment de la Palatul Baroc.
