Acasă Actualitate Renumitul economist Radu Golban – umilit la Timişoara (I)

Renumitul economist Radu Golban – umilit la Timişoara (I)

DISTRIBUIȚI

Consulatul Germaniei – monedă de bârfă la cea mai problematică facultate din Universitatea de Vest…

Economistul Radu Golban, timişoreanul care a ajuns celebru după ce a descoperit că Germania are datorii de 19 miliarde de euro către România, a fost zburat de la Universitatea de Vest din Timişoara. Cetăţean german, Golban a fost profesor asociat la UVT până la începutul acestui an universitar.

El a fost silit să plece pe uşa din dos de la cea mai problematică facultate a UVT – Ştiinte Politice, Filosofie şi Ştiinte ale Comunicării. Radu Golban susţine că a fost lucrat pe la spate pe relaţia Vasile Docea, directorul BCUT – Alexandru Jădăneanţ, şeful de departament de la specializarea Ştiinţe Politice. Cei doi s-ar fi dus şi i-ar fi turnat rectorului UVT, Marilen Pirtea, o poveste inventată. Conform dezinformării, însuşi consulul Germaniei la Timişoarara ar fi cerut UVT să se delimiteze de profesorul Radu Golban. Docea neagă vehement o astfel de întâlnire şi spune că Radu Golban nu mai are ore la UVT deoarece criza financiară i-a determinat să scape de colaboratorii externi.

Pirtea se întâlneşte cu consulul Germaniei, în cazul Golban

Situaţia pare a fi clară. În procesul-verbal al şedintei de consiliu al departamentului de Ştiinte Politice, din data de 23.10.2012, se arată clar că departamentul de ştiinţe politice “nu doreşte colaborarea cu această persoană, pentru articolele scrise în presă împotriva Germaniei”.  Timişoreanul Radu Golban, invitat să predea la universităţi de top din Europa şi omul zilei în mai multe rânduri, la televiziunile naţionale, s-a oferit chiar să-şi ţină cursurile gratuit la UVT. Nimeni nu l-a mai băgat în seamă. Rectorul UVT, Marilen Pirtea, se întâlneşte, vineri, cu consulul Germaniei la Timişoara, special pentru a închide cazul profesorului Golban. Cu siguranţă, această discuţie va clarifica cine a minţit în noul scandal izbucnit la Facultatea de Ştiinte Politice, Filosofie şi Ştiinte ale Comunicării din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. “I-am cerut domnului consul al Germaniei, special, o întâlnire pentru a clarifica situaţia domnului profesor Golban. Nu sunt de nici o parte a baricadei, vreau doar să aflu adevărul”, ne-a declarat Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara. Economistul Radu Golban a susţinut cursurile la disciplina “Economie mondială, Politicile UE, Negocieri şi conflicte”, în cadrul departamentului Relaţii internaţionale şi studii europene, linia de predare în limba germană. Golban a ţinut cursuri între 2001 şi 2002 la Şcoala de Înalte Studii Europene Comparative, iar apoi, din 2010, la specializarea Ştiinţe Politice din cadrul UVT.

Monstruoasa coaliţie…

Profesorul Golban a venit la UVT la începerea anului universitar, pregătit să-şi reia cursurile. A avut un şoc: i s-a comunicat că nu mai este nevoie de el şi că decizia a fost luată la recomandarea consulului Germaniei. “Domnul Jădăneanţ (n.r. – şeful departamentului de Ştiinţe Politice) m-a contactat, în vara acestui an, să discute cu mine situaţia orelor. Mi s-a spus că domnul Docea a primit un email, în care cineva l-ar fi solicitat să renunţe la colaborarea cu mine. Domnul Docea, de la Bibiloteca Centrală, ia şi astăzi toate deciziile acestui departament, deoarece domnul Jădăneanţ se consideră obligat pentru obţinerea postului său să ţină cont de dorinţele lui Docea. Cei doi domni i-au spus rectorului UVT că ar fi intervenit consulul german în această problemă. Am mers direct la Consulatul Germaniei la Timişoara şi am vorbit cu domnul consul. Omul era, realmente, şocat de ce a auzit. Nu ştia absolut nimic. Mă simt umilit şi jignit de modul în care unii au dorit să scape de mine”, ne-a declarat Radu Golban.

Docea: “Nu există nici o conjuraţie împotriva domnului Golban”

Directorul BCUT, Vasile Docea, are o cu totul altă poveste. “Colaborarea la plata cu ora a domnului Golban a încetat din acest an universitar. Domnul Golban a fost doar un colaborator extern, de care universitatea nu a mai avut nevoie. Nu am arătat nici un mail nimănui. Nici consulul Germaniei nu mi-a zis nimic. Nu am nici o implicare. Eu coordonez linia de predare în limba germană. Asigurarea de personal pe care o coordonez împreună cu directorul de departament se face din personalul universităţii. Anul acesta, nu am mai avut nevoie de colaboratori externi. În special, criza financiară ne-a determinat ca în acest an universitar să nu mai apelăm la colaboratori externi. Nu există nici o conjuraţie împotriva domnului Golban. Nu am avut nici o discuţie, nici cu domnul rector, nici cu domnul consul, pe această temă”, ne-a declarat Vasile Docea, directorul BCUT.

Consulul Germaniei – şocat de circul în care a fost atras

Consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Christian Olasz, este siderat de telenovela în care a intrat. Într-o discuţie cu Lia Lucia Epure, directorul ziarului ZIUA de Vest, consulul Germaniei se arată extrem de surprins de ce i se pune în cârcă în cazul Radu Golban. “Nu mă pot implica, nu m-am implicat şi nu mă voi implica niciodată în problemele de la UVT. Totul este doar un zvon. Numele meu a fost folosit ilegal în această poveste”, a relatat consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Christian Olasz. Vom reveni.

 
 

 

Comentarii

comentarii