Acasă Actualitate Reprezentanţii cultelor din Lugoj s-au rugat, împreună, pentru unitatea creştinilor

Reprezentanţii cultelor din Lugoj s-au rugat, împreună, pentru unitatea creştinilor

DISTRIBUIȚI

Întâlnirea ecumenică a avut loc la Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime”
Începând din anul 1968, bisericile creştine din întreaga lume celebrează la începutul fiecărui an, pe parcursul a opt zile, în perioada 18-25 ianuarie, o „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creştinilor”, pe baza textelor elaborate în colaborare de către Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Tema rugăciunii din acest an – „Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune”(cf. Lc 2,42), a fost elaborată la propunerea unui grup de responsabili creştini din Ierusalim. La Lugoj, „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor” a fost celebrată, începând din anul 1997, prin întâlniri ecumenice organizate la Biserica Română Unită, Greco-Catolică (în 1997, 2003 şi 2009), Biserica Ortodoxă Română (1998, 2004 şi 2010), Biserica Romano-Catolică (1999 şi 2005), Biserica Ortodoxă Ucraineană (2000 şi 2006), Biserica Creştină Baptistă „Harul” (2001 şi 2007) şi Biserica Reformată (2002 şi 2008). În acest an, întâlnirea de rugăciune comună a celor mai reprezentative feţe bisericeşti din municipiu a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Biserica Romano-Catolică „Preasfânta Treime”. Ceremonia religioasă a fost deschisă de către parohul bisericii, preotul Mihail Titi Dumitresc, care a prezentat evenimentul, evocând importanţa unităţii tuturor creştinilor, dar şi faptul că, de 15 ani se organizează la Lugoj astfel de întâlniri ecumenice, după care au transmis mesaje şi au rostit rugăciuni specifice pentru unitatea creştinilor: PS Alexandru Mesian – episcopul greco-catolic de Lugoj; P.On. Ioan Cerbu – protopopul ortodox român al Lugojului; P.On. Ilie Albiciuc – protopopul Bisericii Ortodoxe Ucrainene; pastorul Cadmiel Paveloni – de la Biserica Penticostală; parohul emerit Istvan Hyged – reprezentantul Bisericii Reformate; preotul Sebastian Mirciov – capelanul Bisericii Romano-Catolice „Preasfânta Treime”; pastorul David Nicola – reprezentantul Bisericii Creştine Baptiste „Harul”; Ivan Bloch – reprezentantul Comunităţii Evreieşti. Luările de cuvânt ale feţelor bisericeşti au alternat cu cântece religioase, interpretate în limbile română, germană, maghiară şi latină, de Corul parohial romano-catolic al Bisericii „Preasfânta Treime”. În finalul manifestării, toţi credincioşii prezenţi au spus, împreună, rugăciunea Tatăl nostru” în limbile maghiară, germană, ucraineană şi română, iar preotul paroh Mihail Titi Dumitresc a rostit un cuvânt de încheiere, după care PS Alexandru Mesian a spus o binecuvântare. Printre credincioşii de diferite confesiuni care au participat la această manifestare ecumenică s-au aflat şi deputatul Sorin Stragea, viceprimarul Ioan Ambruş, fostul primar Marius Martinescu, precum şi primarul în funcţie, Francisc Boldea, care a şi evocat faptul că celebrarea „Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor” a devenit o tradiţie în municipiul de pe Timiş. „Sunt mândru că această acţiune de anvergură internaţională a devenit o tradiţie la Lugoj, semn că oraşul nostru este şi va rămâne un model de ecumenism”, a spus Francisc Boldea, anunţând şi faptul că, în acest an municipalitatea va aloca peste trei miliarde de lei pentru bisericile din Lugoj.

Comentarii

comentarii