Acasă Actualitate Reprezentanții Comisiei Europene au inspectat un amplu proiect de prevenirea inundațiilor pe...

Reprezentanții Comisiei Europene au inspectat un amplu proiect de prevenirea inundațiilor pe râul Bârzava

DISTRIBUIȚI

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a primit, vineri 19 iulie 2019, vizita de lucru a reprezentanților DG Regio a Comisiei Europene, precum și vizita Ministerului Fondurilor Europene, Autorității de Management a Programului Operațional Infrastructura Mare (AM POIM), JASPERS, Ministerului Apelor și Pădurilor și Administrației Naționale „Apele Române”.

Scopul vizitei a fost verificarea în teren a amplasamentelor lucrărilor cuprinse în proiectul „Amenajare complexă râu Bârzava și afluenți pe sector Bocșa – Gătaia – Denta, județul Caraș-Severin și județul Timiș”.

Proiectul este propus spre finanțare prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, pe Axa Prioritară 5 – Implementarea structurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, Domeniul major de intervenție 1 – Protecția împotriva inundațiilor. 

Viiturile însemnate din ultimii ani pe cursul râului Bârzava și pe afluenții acestuia au dus la deteriorarea lucrărilor hidrotehnice de amenajare (diguri de apărare, praguri de fund).

Sistemul de apărare din aval care a fost dimensionat în ipoteza funcționării corespunzătoare a polderului Gherteniș a fost depășit, având cotele de protecție împotriva inundațiilor sub cotele de nivel din timpul viiturilor.

Amenajarea complexă pe acest sector al râului Bârzava a fost realizată în anii ’80.

Specialiștii ABA Banat s-au deplasat împreună cu delegația europeană la amplasamentele lucrărilor prevăzute în proiect situate pe tronsonul Bocșa -Denta, incluzând și polderul Gherteniș, care se dorește a fi reabilitat în întregime.

„Șeful Unității pentru România în cadrul DG Regio a CE, Carsten Rasmussen, domnul secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Cezar Caleap și doamna expert JASPERS, Doina Frantz, au putut constata, la fața locului, necesitatea măsurilor nestructurale de punere în siguranță a lucrărilor propuse în proiect, de tipul renaturării malurilor Bârzavei și a afluenților săi prin protecții vegetative pe malurile albiei minore și a digurilor, combinate cu cele structurale, de tipul amenajări de albie și îndiguiri în dreptul localităților ”, a precizat Titu Bojin, directorul ABA Banat.

Din delegație au făcut parte Carsten Rasmussen (șeful Unității pentru România în DG Regio a CE), Cezar Caleap (secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene), Cătălin Bălan (director general AM POIM), Doina Frantz (expert JASPERS), Miruna Postaru (consilier AM POIM), Gheorghe Tuluc (director general adjunct  în Ministerul Apelor și Pădurilor), Titu Bojin (director ABA Banat).

Proiectul „Amenajare complexă râu Bârzava și afluenți pe sector Bocșa – Gătaia – Denta, județul Caraș-Severin și județul Timiș” își propune să îmbunătățească capacitatea de atenuare a viiturilor și de reducere a riscului de producere a inundațiilor asupra populației pe o lungime de 50 km.

Astfel, sunt scoase de sub efectul inundațiilor zona orașului Gătaia și localitățile riverane, având astfel un impact pozitiv asupra acestora și asupra ariilor adiacente.

Comentarii

comentarii