Acasă Actualitate Reprezentanţii IŞJ Timiş îi răspund primarului Timişoarei referitor la rezultatele slabe la...

Reprezentanţii IŞJ Timiş îi răspund primarului Timişoarei referitor la rezultatele slabe la simulări

DISTRIBUIȚI

B53A9905

Primarul Timişoarei Nicolae Robu a cerut miercuri Inspectoratului Şcolar Timiş, conducerilor, profesorilor, elevilor şi părinţilor elevilor unităţilor şcolare cu rezultate slabe la simulările examenelor naţionale să găsească explicaţiile pentru care acestea s-au înregistrat şi să caute soluţii pentru ca aceste rezultate să fie mai bune.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş i-au răspuns joi primarului, spunând că nu pot fi trase concluzii după simularea acestor examene, ci după examenele oficiale, din vară. În judeţul Timiş, promovabilitatea la simularea examenului de Bacalaureat a fost, anul acesta, sub 30%. La simularea pentru Evaluarea Naţională, aproape 46% din elevii de clasa a VIII-a din Timiş au obţinut medii peste 5. “Am aflat cu amărăciune, şi în acest an, cum s-a întâmplat în fiecare din deja mulţii ani anteriori, încă de dinainte de a deveni Primar, că elevii timişoreni sunt printre ultimii clasaţi pe ţară la diversele evaluări naţionale, la toate nivelurile. Desigur, amărăciunea că lucrurile stau, per ansamblu, astfel, a fost mereu însoţită de bucuria că un număr de unităţi şcolare fac cu consecvenţă excepţie, obţinând rezultate demne de toată lauda. Adresez felicitările mele conducerilor, profesorilor, elevilor şi părinţilor elevilor acestor unităţi şcolare şi, alături de ele, urările de mult succes în continuare! Totodată, cer Inspectoratului Şcolar Timiş, conducerilor, profesorilor, elevilor şi părinţilor elevilor unităţilor şcolare cu rezultate slabe să găsească explicaţiile pentru acestea şi mai ales soluţiile pentru schimbarea situaţiei în bine! Timişoara nu are voie să fie codaşă la nimic! Nu i-o permite spiritul său de oraş performer în toate! Nu i-o permite sloganul binecunoscut, cu rădăcini adânci în tradiţiile locului, “Banatu-i fruncea!”. Nimic, în afară de sănătate nu este mai important decât educaţia, stimaţi concitadini, dragi copii ai Timişoarei!”, a spus Robu.

„Considerăm că a formula opinii, respectiv concluzii după rezultatele de la simularea examenelor este prematur”

Inspectorul şcolar general adjunct de Timiş Halasz Ferenc îi răspunde primarului şi consideră că formularea de opinii după rezultatele unei simulări ca fiind un lucru prematur. „Din partea Inspectoratului Şcolar considerăm că a formula opinii, respectiv concluzii după rezultatele de la simularea examenelor este prematur. Rolul simulărilor este să familiarizeze elevii cu atmosfera de examen, cu tipul şi gradul de dificultate al subiectelor. Opinii şi concluzii pot fi trase după rezultatele examenelor din vară, fiindă acelea sunt relevante. Dacă ne referim la anul 2014, de exemplu, după ce la simularea de la Evaluarea Naţională s-a obţinut o promovabilitate de 45 la sută, la examenul final promovabilitatea a fost 62 la sută. La examenul de Bacalaureat, după o simulare cu un rezultat de 25 la sută promovabilitate s-a obţinut un procent de 63,91 la sută. Dincolo de aceasta, fiecare şcoală, şi inspectoratul şcolar, ştie foarte bine ce are de făcut în urma simulărilor, lucrările elevilor sunt analizate cu fiecare elev, cu părinţţii acestora, în cadrul catedrelor de specialitate şi consiliu profesoral. Se întocmeşte un plan de măsuri care după aceea este aplicat până se ajunge la perioada examenului. Noi ne bucurăm de interesul dovedit de Primăria Timişoara şi ajutorul propus pentru învăţământ, sperăm că se va materializa prin dezvoltarea infrastructurii şcolare, prin dotarea unităţilor de învăţământ, respectiv prin acordarea unor burse sociale şi de merit care să sprijine elevii nevoiaşi şi să răsplătească munca elevilor buni. Inspectoratul Şcolar este deschis oricând la un dialog constructiv cu reprezentanţii primăriei pe tema stării învăţământului din Timişoara şi judeţul Timiş”, spune Halasz Ferenc, inspector şcolar general adjunct de Timiş.

 

Comentarii

comentarii