Oamenii de afaceri, numiți ”interlopii” de primarul Dominic Fritz, câștigă tot mai multe procese în instanță contra Primăriei Timișoara. ”Marea demolare” de pe malurile canalului Bega, promită cu mare gălăgie de Fritz, se blochează, pas cu pas, din cauză că ”mafia imobiliare” își apără cu succes cauzele în instanță.
Curtea de Apel Timișoara a admis miercuri, 28 februarie 2024, cererea de anulare a dispoziției de demolare emisă de către primarul Timișoarei, în luna aprilie 2023, pentru baza sportivă și de agrement No Name.
“Admite recursul declarat de recurenta reclamantă Soldado SRL împotriva sentinţei civile nr. 761/04.10.2023 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 2989/30/2023 în contradictoriu cu intimatul pârât Primarul Municipiului Timişoara, având ca obiect anulare act administrativ. Casează sentinţa recurată. În rejudecare, Admite cererea formulată de reclamanta Soldado SRL în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara. Anulează Dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 709/26.04.2023. Definitivă. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei astăzi, 28.02.2024”, se arată în comunicarea de pe portalul instanței de judecată.
Prin decizia din 28 februarie 2024, judecătorii Curții de Apel Timișoara au consfințit nelegalitatea deciziei de demolare emisă de către primarul Timișoarei pentru baza No Name. Decizia este definitivă. Judecătorii au admis recursul formulat de noi împotriva hotărârii de la Tribunalul Timiș, a casat-o în integralitate, rejudecând cauza și a admis cererea de anulare a dispoziției de demolare din data de 26 aprilie 2023, dată de către primarul Timișoarei, Dominic Fritz, pentru locația bazei sportive No Name
Numiți ”interlopi” și ”mafioți” de către Fritz, reprezentanții firmei care administrează No Name au anunțat că îl vor da în judecată pe primarul Timișoarei pentru calomnie. Ei vor cere daune, spunând că nu doar imaginea lor a fost prejudiciată, dar au avut de suferit și copiii și familiile lor.
Reprezentanții firmei mai spun că timp de zeci de ani au plătit taxe și impozite și au investit în actuala bază No Name, iar clădirile pe care Fritz voia să le dărâme au rămas neintabulate din cauza refuzului sistematic al Primăriei Timișoara de pune în aplicare HCL-uri și de a le intabula.