Acasă Economic Restanțele la creditele mai mari de 20.000 de lei au crescut cu...

Restanțele la creditele mai mari de 20.000 de lei au crescut cu 460 de milioane de lei în noiembrie 2013

DISTRIBUIȚI

Restanțele la creditele acordate de bănci au crescut cu 460 de milioane de lei în luna noiembrie din 2013 și au ajuns la 32,9 miliarde echivalent lei, potrivit datelor Centralei Riscului de Credit din cadrul BNR publicate luni.

Astfel, restanțele la creditele de peste 20.000 de lei, pe care le centralizează Centrala Riscului de Credit, au ajuns să reprezinte aproape 10,7% din totalul creditelor acordate. În cazul persoanelor fizice, restanțele la bănci au crescut în noiembrie 2013 față de luna anterioară cu 120 de milioane de lei (1,78%), până la 6,85 miliarde de lei. O creștere semnificativă se înregistrează, însă, pentru ultimele 12 luni. În perioada decembrie 2012 — noiembrie 2013, restanțele persoanelor fizice la bănci s-au majorat cu peste 1,1 miliarde de lei (19,4%), de la 5,74 miliarde de lei în urmă cu un an, la 6,85 miliarde de lei în prezent. În noiembrie 2013, 97,6% din totalul sumelor restante ale persoanelor fizice reprezentau întârzieri la plată mai mari de 90 de zile. Pe de altă parte, numărul de restanțieri persoane fizice a scăzut în ultimul an de la 199.900 persoane în decembrie 2012 la 190.941 în noiembrie 2013 (4,48%). În total, în noiembrie 2013, numărul clienților cu restanțe la bănci a ajuns la 224.090, în creștere de la 223.326 cu o lună în urmă (0,34%), însă în scădere față de decembrie 2012, când numărul acestora se ridica la 231.397 (-3,16%). În aceeași lună, numărul interogărilor la centrala Riscului de Credit a scăzut la 172.974 de la 186.369 cu o lună înainte (7,18%). Pe parcursul unui an, însă, numărul de interogări a crescut de la 128.014 în decembrie 2012 la 172.974 în noiembrie 2013 (39,81%).

Comentarii

comentarii