Acasă Economic Restantele romanilor la credite au ajuns la 1,32 miliarde lei

Restantele romanilor la credite au ajuns la 1,32 miliarde lei

DISTRIBUIȚI

Restanţele mai mari de 30 de zile la creditele contractate de populaţie au continuat să crească rapid în februarie, avansând cu 17,6% faţă de ianuarie şi cu 111% comparativ cu februarie 2008, până la 1,32 miliarde lei (307,6 milioane euro), arată datele BNR. Astfel, la 31 ianuarie 2009, restanţele populaţiei la credite mai mari de 30 de zile ajunseseră la 1,125 miliarde lei, după un avans anual cu 93,3%. Numai de la începutul acestui an, restanţele au crescut cu 35%, faţă de 981,2 milioane lei la sfârşitul lui 2008. Din totalul restanţelor, cele peste 90 de zile reprezentau 1,09 miliarde lei, în timp ce restanţele pentru creditele scoase în afara bilanţului au ajuns la 94,23 milioane lei. Totodată, restanţele pentru creditele la colectare ajunseseră la 28 februarie 2009 la 44,9 milioane lei. Cele mai mari restanţe ale populaţiei sunt înregistrate la creditele în monedă naţională, în valoare de 948,05 milioane lei, mai mari cu 29,2% faţă de sfârşitul anului trecut, în timp ce restanţele pentru împrumuturile în euro ajunseseră la 344,8 milioane lei, în creştere cu 52,8% faţă de 31 decembrie 2008. Restanţele pentru creditele în dolari au ajuns la 3,8 milioane lei la sfârşitul lui februarie 2009, în creştere cu 54% de la începutul acestui an, iar cele pentru creditele acordate în alte monede străine (franci elveţieni, în special) au ajuns la 27,65 milioane lei, mai arată datele băncii centrale.

Comentarii

comentarii