Acasă Eveniment Restricţii de circulaţie în vestul ţării

Restricţii de circulaţie în vestul ţării

DISTRIBUIȚI

Restricţii de circulaţie la intersecţia centurii municipiului Lugoj cu DN 6
Luna iulie vine cu noi restricţii de circulaţie în zona de vest a ţării. Mai precis pe zona aflată în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. În următoarele rânduri puteţi găsi restricţiile de circulaţie din Timiş, Arad şi Caraş-Severin pe luna iulie. Pe sectorul de drum european DN 6, între localităţile Domaşnea şi Lugoj se execută lucrări de reabilitare – unde fie se circulă pe variantele de serviciu ale unor poduri, la Jupa şi Domaşnea, fie sunt demarate lucrări de reabilitare cu sectoare izolate, cu circulaţie pe jumătate din partea carosabilă, care sunt semaforizate sau unde traficul este dirijat prin piloţi de circulaţie. Pe DN 7, între Ilia (int.cu DN 68A) şi Arad (intrare în municipiu), din data de 15 iunie şi până în 15 septembrie 2010, este instituită o restricţie de tonaj, astfel încât, în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale (între orele 6-22) este interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 t.

Restricţie de tonaj la Jamu Mare

Pe DN 57, între localităţile Dubova şi Naidăş, circulaţia este îngreunată din cauza unor lucrări de consolidare, astfel încât se circulă pe jumătate din partea carosabilă. La Grădinari, datorită consolidării podului, circulaţia se derulează pe varianta de serviciu. Pe acelaşi drum naţional, la Jamu Mare, există restricţie de tonaj de 12,5t, iar circulaţia se desfăşoară pe jumătate de cale. Tot pe DN 57, între localităţile Eşelniţa şi Sviniţa, circulaţia rutieră se desfăşoară pe jumătate de carosabil, cu o restricţie de tonaj de 3,5 t. Acest fapt se datorează prăbuşirii corpului drumului pe o lungime de 30 m. Circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 3,5 t se desfăşoară în continuare pe ruta ocolitoare:DN 6 Orşova – DN 6 Iablaniţa – DN 57B Bozovici – DN 57 Oraviţa – DN 57 Moldova Nouă – DN 57 Dubova. Pe DN 57B, între localităţile Oraviţa şi Bozovici, precum şi între Borlovenii Noi şi Iablaniţa, circulaţia este îngreunată datorită unor lucrări de consolidare a sistemului rutier, fapt pentru care se circulă pe jumătate din carosabil. În localităţile Prigor, Globul Craiovei, precum şi la Petnic, drumul este îngreunat din cauza lucrărilor de consolidare a podurilor, iar circulaţia se desfăşoară pe variantele de serviciu ale acestora.

Între Jimbolia şi Sânnicolau Mare, pe DN 59C, circulaţia este îngreunată

Pe drumul naţional DN 58A, între Lugoj şi Fârliug, se consolidează sistemul rutier, motiv pentru care circulaţia este îngreunată pe sectoare, traficul derulându-se pe jumătate de carosabil. La Gătaia, pe DN 58B, la km 46+711 şi la km 47+656, din cauza lucrărilor de consolidare a podurilor, se circulă pe jumătate de cale, respectiv pe varianta de serviciu. Între Jimbolia şi Sânnicolau Mare, pe DN 59C circulaţia este îngreunată din cauza consolidării sistemului rutier, lucrările executându-se pe tronsoane. Pe drumul naţional DN 59B, în localităţile Cenei şi Cruceni se circulă pe jumătate de carosabil, fapt datorat lucrărilor de consolidare a două poduri. La podul din apropierea localităţii Otelec s-a impus o restricţie de tonaj de 20 t.

Pe DN 79, între Arad şi Zerind se circulă pe jumătate de carosabil

Pe Valea Cernei, pe drumul naţional DN 67D, se desfăşoară lucrări de consolidare a sistemului rutier, motiv pentru care se circulă pe jumătate de carosabil. Datorită continuării lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Lugoj sunt instituite restricţii de circulaţie pe DN 68A – în municipiul Lugoj, pentru realizarea pasajului. De asemenea,  restricţii de circulaţie s-au impus la intersecţia centurii municipiului Lugoj cu DN 6, la Coştei, pentru realizarea sensului giratoriu. Pe DN 79, între Arad şi Zerind se reabilitează sistemul rutier, fapt pentru care se circulă pe jumătate de carosabil, pe sectoare. Nu trebuei să uităm că din data de 21 iunie, pentru aproximativ 15 zile lucrătoare, s-a închis circulaţia rutieră pe  centura de ocolire a municipiului Timişoara, între sensul giratoriu cu DJ 609D spre Aeroportul "Traian Vuia" Timişoara şi DN 69 spre Arad. Informaţii privind starea reţelei de drumuri administrate de D.R.D.P.Timişoara pot fi obţinute la dispeceratul instituţiei, la telefoanele: 0256- 246 620/ 246 628, sau prin accesarea: www.drdptm.ro/informatii.htm.

Comentarii

comentarii