Acasă Eveniment Resursele sunt limitate, iar apa se degradează continuu, în Banat

Resursele sunt limitate, iar apa se degradează continuu, în Banat

DISTRIBUIȚI

Studiile realizate de către specialişti arată că resursele de apă, nu numai din Spaţiul Hidrografic Banat (SHB), ci şi din întreaga ţară, sunt limitate, iar apa se degradează permanent, datorită dezvoltării economice şi poluării. De aceea este nevoie de asigurarea de condiţii şi resurse de apă pentru toţi oamenii, dar, în acelaşi timp, fiecare dintre noi trebuie să fim responsabili în modalitatea de utilizare şi protejare a surselor de apă. Trebuie să nu poluăm sub nicio formă apa.  Prin Directiva Cadru a Apei, s-a propus un plan de management bazinal pentru SHB, ca un instrument de supervizare a calităţii apei. Acesta va fi definitivat la sfârşitul acestui an şi legiferat în 2010. În acest sens, Direcţia Apelor Banat a organizat mai multe dezbateri publice cu specialiştii în domeniu şi autorităţile din Regiunea Vest – judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Arad şi Timiş. Marţi, 4 august, a avut loc ultima dezbatere(foto), la sediul DAB. Cel mai important obiectiv al planului este faptul că impune gospodărirea durabilă a apelor prin asigurarea protecţiei calitative şi atrage atenţia asupra resurselor limitate de apă. De asemenea, pentru protejarea apelor sunt angrenaţi toţi factorii implicaţi şi aflaţi de-a lungul unui râu. Se urmăreşte atingerea stării bune a apelor şi egalitatea accesului la resurse a tuturor oamenilor. Poluarea râurilor, lacurilor şi acumulărilor de apă din Banat este realizată de către locuitorii oraşelor. Staţiile de epurare sunt ineficiente şi nemodernizate, locuinţele nu sunt racordate la reţeaua de canalizare şi epurare, iar gropile de deşeuri sunt inadecvate. De aceea, Uniunea Europeană a impus ca termen 15 iulie, pentru ca toate gropile neadecvate din Timiş să fie închise definitiv. O altă sursă de poluare sunt nutrienţii de la fermele zootehnice din Timiş. Acestea sunt considerate poluări istorice. Pentru a se evita dezastrele ecologice şi a nu mai fi poluată apa, planul prevede construcţia şi reabilitarea sistemelor de colectare a apelor uzate şi a staţiilor de epurare, dar şi a bazinelor de stocare a apelor.

Comentarii

comentarii