Contractul, în valoare de 2.319.127,41 lei, vizează extinderea rețelei de canalizare pe 13 străzi din Cenad. Odată cu extinderea rețelei de canalizare se vor realiza și racorduri din PVC pentru cele 137 imobile existente pe străzile vizate. Racordurile de canal vor fi prevăzute cu câte un cămin de racord proiectat, amplasat pe domeniul public în apropierea limitei de proprietate. Contractul are durata de execuție 6 luni și 36 luni garanție.
Acest contract face parte din proiectul „Extindere rețele de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 locuitori echivalenți în județul Timiș”, în cadrul căruia locuitorii din Timișoara, dar și din Recaș, Gătaia, Deta, Ciacova, Cenad și Liebling, vor beneficia de extinderea rețelelor de apă potabilă și de canalizare.
Prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se urmărește consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene. De asemenea, se dorește creșterea gradului de acces al populației, în special din zonele rurale, la un serviciu public de apă și canalizare conform cu cerințele Directivelor europene și accesibil tuturor categoriilor sociale. Totodată, în timp, se dorește îmbunătățirea igienei, sănătății și bunăstării la nivelul comunităților/gospodăriilor beneficiare.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Comentarii
comentarii