Acasă Actualitate Revigorat după concediu, primarul Nicolae Robu dă de pământ cu toţi cei...

Revigorat după concediu, primarul Nicolae Robu dă de pământ cu toţi cei care l-au criticat

DISTRIBUIȚI

Edilul Timişoarei, Nicolae Robu, a avut suficient timp în concediu să se gândească la cei care i-au imputat că primăria stă prost la depunerea de proiecte europene, la defrişările de copaci, la poluarea din urbe sau la faptul că alte oraşe i-ar fi luat-o înainte. Închistat în clişee (de felul avem proiecte europene de jumătate de milion de euro, dar de fapt sunt doar pe hârtie), edilul îi critică pe criticii care se folosesc de clişee.

Într-o postare numită „CÂT DE ÎNCLINAȚI SUNTEM SĂ OPERĂM CU CLIȘEE!”, edilul afirmă: „Zeci de ani la rând combinația de culori verde cu albastru era considerată de prost gust. Și toată lumea lua asta ca pe ceva sfânt, nepunându-și nimeni problema că natura e plină de superbe flori cu petale albastre și frunze verzi. Până într-o zi când cineva a spus stop! Verdele merge foarte bine cu albastrul! Și a pus astfel punct unuia dintre cele mai longevive clișee. Ei bine, câte clișee nu auzim acum, mai ales noi, în Timișoara?! Vreți câteva exemple? Poftim:
1. Că Timișoara n-are proiecte europene. Fals: (i) Timișoara a implementat 35 din 35 proiecte pe fonduri europene în perioada 2012-2016, fiind singurul oraș din țară -singurul!- cu proiecte multe și fără niciun rateu! (ii) Timișoara are depuse pe noul exercițiu european 68 de proiecte -câte nu are niciun alt oraș!-, totalizând peste 490 milioane euro -cât nu totalizează nici pe departe niciun alt oraș!-; 42 din cele 68 de proiecte au fost deja aprobate, celelalte sunt încă în analiză
2. Că Timișoara a rămas în urmă față de X sau Y. Fals: oricine vizitează Timișoara și X și Y -oricare ar fi X și Y!- nu poate ajunge la altă concluzie decât că Timișoara e mult peste X și Y. Culmea este că cei ce susțin contrariul n-au o cunoaștere de pe teren a lucrurilor -n-au vizitat ei înșiși orașele în discuție!- și nici nu sunt curioși să o aibă, ei “știu”, pur și simplu!3. Că în Timișoara dispar masiv copacii. Fals: numărul copacilor în Timișoara a crescut de când sunt eu Primar! Este adevărat că am tăiat un număr de copaci, majoritatea pt că erau șubrezi și nu mai prezentau siguranță, iar unii pt că erau în poziții care împiedicau modernizarea și mai buna funcționalizare a orașului. Dar, am plantat aproximativ de 10 ori mai mulți decât am tăiat, cât de mulți s-a putut chiar în aceeași locație, alții în alte locații. Dar, cei ce “știu”, “știu”!
4. Clișeul că în Timișoara calitatea aerului este foarte proastă. Fals! Calitatea aerului în Timișoara nu este mulțumitoare pt mine, deci o vreau mult mai bună, dar ea este, în pofida numărului mare de șantiere și a numărului de mașini în mare și continuă creștere, mult mai bună acum față de cum era când am devenit eu Primar și mult mai bună decât în orice alte orașe mari ale României, exceptând Galațiul! Asta, după date oficiale, bazate pe măsurători cu ultima tehnologie -din satelit, etc.-, ale unor organisme internaționale independente (ex: Organizația Mondială a Sănătății), nu după afirmații fără suport ale unora-altora
5. Că la alții sunt investițiile străine. Fals: Timișoara e de departe – de foarte departe!- pe primul loc la investiții străine (desigur, după București)”, spune Nicolae Robu pe facebook.

Comentarii

comentarii