Acasă Actualitate Revin ploile în Banat, începând de vineri seară

Revin ploile în Banat, începând de vineri seară

DISTRIBUIȚI
ploaie 1337809869 20677600

Meteorologii de la ANM Banat-Crișana prevăd precipitații în Banat, începând de vineri seară. Joi și vineri, în timpul zilei, vremea va fi călduroasă în județul Timiș, respectiv regiunea Banat – Crișana și se va crea disconfort termic, indicele de temperatură-umezeală urmând să treacă de pragul de 80 de unități.

Începând de vineri seară, local în Banat și pe arii restrânse în Crișana, se vor semnala precipitații cu caracter torențial, însoțite de descărcări electrice și, posibil, de grindină. Pe week-end, vremea rămâne instabilă, iar maximele termice coboară de la 33oC, cele anunțate pentru joi și vineri, la 30oC.

Anunțul ANM Banat-Crișana:

„Timpul probabil pentru intervalul: 13.08.2020  ora 0900 – 14.08.2020  ora 0900, pentru judeţul Timiș:                         

Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general slab.

Temperaturile maxime între 31 și 33oC        

Temperaturile minime între 14 și 16oC

Timpul probabil pentru intervalul: 14.08.2020 ora 0900 – 15.08.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

Vremea va fi călduroasă ziua cu cer variabil și disconfort termic ridicat astfel încât indicele temperatură – umezeală (ITU), pe arii restrânse, va atinge pragul critic de 80. Seara și noaptea vremea va fi instabilă iar înnorările vor fi accentuate. Local în Banat și pe arii restrânse în Crișana se vor semnala averse care vor avea izolat și caracter torențial, însoțite de descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări asociate averselor.

Temperaturile maxime între 29 și 33oC

Temperaturile minime între 13 și 20oC

Timpul probabil pentru intervalul: 15.08.2020 ora 0900 – 16.08.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

Vremea se va răcori și va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros și local în Banat, respectiv izolat în Crișana, se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări asociate averselor.

Temperaturile maxime între 24 și 30oC

Temperaturile minime între 14 și 18oC

Timpul probabil pentru intervalul: 16.08.2020 ora 0900 – 17.08.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

Vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil cu unele înnorări temporare după amiaza și seara, când local în Banat și izolat în Crișana se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice. Izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat.

Temperaturile maxime între 26 și 31oC

Temperaturile minime între 14 și 19oC

Tendinţa evoluţiei vremii pentru intervalul: 17.08.2020 ora 0900 – 20.08.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

Vremea va fi călduroasă iar în cursul după amiezilor și serilor, local se vor semnala fenomene asociate instabilității atmosferice”.

Comentarii

comentarii