Acasă Actualitate Revolta elevilor și a sindicatelor profesorilor din Timiș, față de proiectul legii...

Revolta elevilor și a sindicatelor profesorilor din Timiș, față de proiectul legii educației. ”E prost făcut, cu multe greșeli…!”

DISTRIBUIȚI

Miercuri 17 august, la Colegiul Național Bănățean Timișoara, Sindicatul din Învățământul Preuniversitar Timiș și Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș au organizat o dezbatere, privind noua lege a învățământului preuniversitar România educată.

La masa rotunda, condusă de prof. Marius Lobază, au participat reprezentanții a șapte instituții și organizații care activează în sistemul de învățământ din Timiș, dar și ai Asociației Elevilor din Timiș.

Sindicatele profesorilor din Timiș și reprezentanții organizațiilor elevilor au fost extrem de revoltați de faptul că Ministerul Educației a lansat pentru dezbatere proiectul noii legi a învățământului România educată, chiar în timpul vacanței școlare. ”Ne-au dat materialul când suntem în concediu ca să nu facem dezbateri”.

Asociația Elevilor Timiș: ”M-a amuzat ! E importantă educația, dacă proiectul în dezbatere a fost lansat în vacanță….?! Este nevoie să ne unim forțele, să lucrăm împreună, să facen un sistem de învățământ funcționabil pus în slujba elevilor…! Ne place să ascundem problemele”.

Prof. Virgil Popescu și-a arătat revolta și nedumerirea: ”E un proiect prost făcut, pe picior, cu multe greșeli, fară să se țină cont de opinia profesorilor, elevilor și părinților. E nevoie de o colaborare între aceste trei entități pentru ca legea să fie bună. E un proiect foarte stufos”.

Marian Uță: ”E necesară această întălnire. Proiectul este un material foarte discutabil. Dacă formam un grup de profesori să lucreze și lideri sindicali cred că ieșea un proiect mai articulat și rezonabil, mai aplicat. Sunt foarte multe contradicții în proiect. Mergând pe ce s-a pornit, e posibil ca multe decizii să se aprobe. Să incercăm să rezolvăm aberațiile din acest proiect. Poate nu ne iau în seamă, dar să ne facem treaba. Să terminăm cu cârpelile din legea educației. De ce atâta grabă? Legea educației nu mai corespunde, trebuie să ne bazăm pe experți. Cel mai mare expert este cel de la catedră, profesorul. Ne-au dat materialul când suntem în concediu ca să nu facem dezbateri”.

Reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean Timiș: ”Ne alăturăm inițiativei dumneavoastră de a dezbate proiectul de lege. Ne dorim atractibilitate în sistemul de învățământ pentru elevi și profesori!”.

Reprezentanții Centrului Județean de Resurse în Educație Timiș au fost cei mai revoltați, fiindcă Ministerul Educației prin acest proiect de lege  le-a luat titlul și statutul de profesori și i-au făsut consilieri.  ”E un proiect utopic, nu mai suntem profesori. E inadmisibil…!”

Prof. Virgil Popescu, președintele Sindicatului Spiru Haret Timiș: ”Sunt profesori care au doctorate, au pregătirie, au învățat, au făcut școli să iasă profesori. Acum, ”experții” de la Ministerul Educației le-au luat acest drept. E incredibil. Nu pot să cred..!”

Scopul mesei rotunde este realizarea unei forme finale a legii învățământului preuniversitar care să sprijine o educație de calitate în unitățile de învățământ preuniversitar, în interesul elevilor și al profesorilor, inclusiv al părinților.

 

Comentarii

comentarii