Acasă Eveniment Revoltător! Fântână arteziană, distrusă de doi tineri care s-au urcat pe ea...

Revoltător! Fântână arteziană, distrusă de doi tineri care s-au urcat pe ea pentru o poză

506
DISTRIBUIȚI

Doi tineri din oraşul Sântana, judeţul Arad, au distrus o fântână arteziană pe care s-au urcat pentru a-şi face un selfie. Paguba se ridică la 20.000 de lei, iar unul dintre făptaşi este cercetat penal de poliţişti.

Unul dintre bazinele intermediare din piatră ale fântânii, în care curgea apa, a cedat sub greutatea celor doi localnici, potrivit Agerpres.

,,Fântâna este instalată într-un parc de câţiva ani şi este formată din reprezentarea unor personaje care golesc apa în bazine suprapuse. Bazinul din mijloc s-a rupt, practic toată instalaţia devenind nefuncţională. Poliţiştii i-au identificat pe cei doi tineri, iar familiile lor ne-au dat garanţii că vor suporta costul reparaţiilor. În oraş mai avem o singură fântână arteziană în acest moment, în alt parc”, a declarat, vineri, viceprimarul oraşului Sântana, Dinorel Muscă.

În acest caz, poliţiştii oraşului Sântana îl cercetează pentru distrugere pe unul dintre tineri, în vârstă de 19 ani.

,,Împreună cu alţi patru tineri, s-ar fi urcat pe o fântână arteziană din parcul din localitate, încercând să facă o fotografie pentru reţelele de socializare, distrugând partea superioară a acesteia. Prejudiciul cauzat prin fapta tinerilor este de aproximativ 20.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Comentarii

comentarii