Acasă Actualitate Revoluționarul timișorean Adrian Sanda, fost secretar de stat, achitat de Curtea de...

Revoluționarul timișorean Adrian Sanda, fost secretar de stat, achitat de Curtea de Apel București în dosarul certificatelor de revoluționar false

DISTRIBUIȚI

Revolutionarul timisorean Adrian Sanda, fost secretar de stat in cadrul Secretariatului de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist (S.S.P.R.) si presedinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptator cu Rol Determinant, a fost achitat in dosarul in dosarul certificatelor de revolutionar false. Sentinta nu este definitiva si a fost atacata, deja, de procurori, la instanta de control.

Curtea de Apel Bucuresti a dispus achitarea fostului secretar de stat, sub pretextul juridic ca faptele comise nu sunt prevazute de legea penala. Acesta a fost deferit justitiei in 2017, sub acuzatia de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, dupa ce, in noiembrie 2016, a fost arestat preventiv.

In acelasi dosar au fost achitate Denisa-Corina Tanase, fost secretar general al SSPR, si Cristina-Valentina Cechi, fost sef serviciu Departament pentru Revolutionari din cadrul SSPR, intrucat faptele comise nu sunt prevazute de legea penala, potrivit portalului instantelor de judecata.

Curtea de Apel Bucuresti a decis si ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor inculpatului Sanda Adrian si a dispus restituirea sumelor de bani catre a Tanase Denisa Corina, si anume, suma de 970 EURO si suma de 66 USD.

In acest dosar au mai fost trimisi in judecata pentru trafic de influenta Gheorghe Neagu, care a primit 2 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare, Ionel Iosef, condamnat la 2 ani, 5 luni si 10 zile de inchisoare si plata unei amenzi penale de 3.000 de lei, si Ciprian Albert Arnausi, condamnat la 1 an si 4 luni de inchisoare cu suspendare, iar pentru cumparare de influenta Cristian Adam, 2 ani de inchisoare cu suspendare, Stefan Paduraru, 1 an si 6 luni de inchisoare, Nelu-Zoltan Vranceanu, 1 an si 6 luni de inchisoare cu suspendare, George Avram, 2 ani si 2 luni de inchisoare cu suspendare, Ioan Blaga, 1 an si 6 luni de inchisoare, si Angheluta Ionita, 1 an si 6 luni de inchisoare. Acestia au fost gasiti vinovati si au primit pedepse de inchisoare cu suspendare si munca in folosul comunitatii. In cazul unora dintre ei, judecatorii au dispus si confiscarea unor sume de bani (22.600 de euro), bani obtinuti din comiterea traficului de influenta.

In plus, Iosef Ionel, Avram George si Blaga Ioan, au fost obligati de instanta la restituirea in integralitate a sumelor incasate cu titlul de indemnizatie de gratitudine, in cuantum de 2020 lei lunar, de catre inculpatii Avram George si Blaga Ioan, incepand cu 01.01.2015.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Legea 341/2004 a recunostintei pentru victoria Revolutiei Romane din decembrie 1989 si pentru revolta muncitoreasca anticomunista de la Brasov din noiembrie 1987 a fost modificata si completata in anul 2014, fiind introdusa o noua categorie de revolutionari – si anume „Luptator cu rol determinant”, insa doar pentru cei din localitatile in care s-au inregistrat morti si raniti. Au fost identificate in acest sens localitatile Timisoara, Caransebes, Sibiu, Cugir, Lugoj, Targu Mures, Cluj-Napoca si Bucuresti, urmand ca altele sa fie determinate din acte normative emise in acest sens sau prin documente oficiale eliberate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Procedura de obtinere a certificatelor pentru acordarea titlului de “Luptator cu rol determinant” consta in avizarea dosarului la nivelul SSPR, deciziile emise in acest sens putand fi contestate la Comisia parlamentara a Revolutionarilor din Decembrie 1989 (CPRD). Prin patru decrete semnate de presedintele Romaniei in anii 2015 si 2016, a fost conferit titlul de “Luptator pentru victoria Revolutiei din Decembrie 1989 – Luptator cu rol determinant” unui numar total de 3.505 persoane, arata PICCJ.

“Potrivit probelor administrate in cauza de procurori, o parte din aceste persoane au obtinut insa acest titlu prin incalcarea dispozitiilor legale. In mod concret, procedura de obtinere a acestui certificat, fiind bazata aproape exclusiv pe documente si declaratii provenind de la persoane direct interesate, a favorizat aparitia, atat la nivelul asociatiilor judetene de revolutionari, cat si la nivelul celor doua institutii cu atributii in acordarea acestor titluri, a unor persoane dispuse sa promoveze actiunile revolutionarilor din tara, solicitandu-le acestora in schimb diferite sume de bani pentru obtinerea in mod fraudulos a titlurilor de «Luptator cu rol determinant» in cadrul Revolutiei si, implicit, obtinerea ilegala a drepturilor banesti aferente”.

Procurorii precizeaza ca, spre deosebire de celelalte categorii de revolutionari, in acest caz este vorba de drepturi banesti majorate, in baza titlului respectiv detinatorii primind, incepand cu 1 ianuarie 2015, o indemnizatie lunara de gratitudine in valoare de 2.020 de lei.

Din ancheta a reiesit ca membrii Comisiei de avizare din cadrul SSPR au deturnat scopul pentru care legiuitorul a clarificat dispozitiile legale, si anume eliminarea abuzurilor, creand conditiile prin care persoane din localitatile incluse in mod abuziv in categoria celor cu rol determinant au obtinut de la bugetul de stat sume importate de bani, cu titlu de indemnizatie de gratitudine.

Conform sursei citate, o persoana care a parcurs tot circuitul legal si a intrat la plata a incasat pana in prezent aproximativ 50.000 de lei.

Reamintim ca Adrian Sanda mai este implicat intr-un dosar asemanator,  in care a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA, pe 20 decembrie 2021. In aceasta a doua cauza, inculpat este si fostul parlamentar Catalin Radulescu ”Mitraliera”, acuzat de complicitate la abuz in serviciu cu obtinere de foloase necuvenite, si fals in declaratii in forma continuata.

Concret, membrii comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptator cu Rol Determinant ar fi admis cererea formulata de inculpatul Radulescu Catalin Marian si ar fi constatat indeplinirea conditiilor legale pentru acordarea titlului de Luptator cu Rol Determinant doar pe baza a doua declaratii (din 2015 si 2016) in care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea in legatura cu activitatea sa revolutionara in orasele Timisoara si Bucuresti, in perioada 16-21 decembrie 1989.

Declaratiile respective ar fi contrazise in mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta ca inculpatul a desfasurat activitate revolutionara doar in orasul Pitesti, incepand cu data de 22 decembrie 1989, dupa fuga dictatorului, nicidecum in orasele Timisoara si Bucuresti, potrivit DNA.

Urmare a acestor demersuri, inculpatului Radulescu Marian Catalin i-a fost acordat, prin decret prezidential, titlul de „Luptator cu Rol Determinant”, cu consecinta obtinerii, in mod necuvenit, a unei indemnizatii de gratitudine in valoare de 2.020 lei/lunar (in total 165.640 lei), incepand cu data de 01.01.2015 pana in octombrie 2021, suma cu care Casa Judeteana de Pensii Arges s-a constituit parte civila.

Sursa: impactpress.ro

Comentarii

comentarii