Acasă Sănătate Rezultatul analizei programul naţional de vaccinare. Bodog a propus schimbarea din funcţie...

Rezultatul analizei programul naţional de vaccinare. Bodog a propus schimbarea din funcţie a şefilor DSP din cinci judeţe

83
DISTRIBUIȚI

vaccinMinistrul Sănătății, Florian Bodog, a propus, în urma analizei privind implementarea campaniei naționale de vaccinare, schimbarea din funcție a directorilor executivi și a celor care ocupă funcția de directori executivi adjuncți ai Direcțiilor de Sănătate Publică din cinci județe: Caraș-Severin, Hunedoara, Neamț, Prahova și Ilfov.

“În urma analizei riguroase a raportărilor din teritoriu și a evaluării de performanță în cazul Direcțiilor de Sănătate Publică privind implementarea campaniei națională de vaccinare, ministrul Sănătății, domnul Florian Bodog a luat decizia de a schimba conducerea executivă a unora dintre aceste instituții. Propunerea de schimbare a reprezentanților DSP a fost prezentată Primului Ministru, domnul Mihai Tudose, în scopul eficientizării activității instituțiilor de sănătate publică la nivel local. Direcțiile de Sănătate Publică reprezintă actori importanți în strategia națională de creștere a ratei de vaccinare împotriva rujeolei și a altor boli contagioase. Obiectivul asumat de România privind acoperirea vaccinală împotriva rujeolei este de 95%, un nivel care asigură protecția deplină a populației împotriva situațiilor de epidemie”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a propus schimbarea din funcție a directorilor executivi și a celor care ocupă funcția de directori executivi adjuncți ai Direcțiilor de Sănătate Publică din cinci județe.
“După cum se poate constata din Raportul privind Programul Național de Vaccinare, publicat astăzi de Ministerul Sănătății, un număr de 5 direcții de sănătate publică nu au reușit să își îndeplinească misiunea legală. În cazurile semnalate, rata de vaccinare la nivel județean este sub 50%, un nivel extrem de redus comparativ cu obiectivul asumat. Prin urmare, neîndeplinirea misiunii legale privind realizarea programului național de vaccinare a pus în mișcare o serie de acțiuni și sancțiuni menite să îmbunătățească performanța acestor organisme locale. În acest scop, ministrul Sănătății, domnul Florian Bodog, a propus schimbarea din funcție a directorilor executivi și a celor care ocupă funcția de directori executivi adjuncți sănătate publică ai direcțiilor de sănătate publică din următoarele județe: Caraș Severin, Hunedoara, Neamț, Prahova și Ilfov. În cazul celorlalți directori de direcții de sănătate publică din țară, s-a decis transmiterea unui avertisment scris”, potrivit MS.
Potrivit ministerului, vaccinarea împotriva bolilor contagioase și periculoase, ca rujeola, este o prioritate națională. Vaccinul ROR reprezintă o soluție sigură, disponibilă și eficientă pentru a proteja viața și sănătatea copiilor.
Totodată, Ministerul Sănătății folosește toate pârghiile de acțiune și toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a imuniza cât mai mulți copii.
“Pentru a avea succes deplin, este important ca această campanie de vaccinare să fie sprijinită de către părinți și de către toate instituțiile implicate în asigurarea serviciilor de sănătate publică. Ministerul Sănătății va continua campania de vaccinare împotriva rujeolei până când fiecare părinte va fi corect informat cu privire la necesitatea vaccinării împotriva bolilor contagioase”, este menţionat în comunicatul MS.
Ministerul Sănătății a publicat miercuri și nota de informare pe care ministrul Florian Bodog i-a prezentat-o premierului Mihai Tudose privind programul național de vaccinare.
Astfel, potrivit raportului, conform datelor CNSCBT, de la debutul epidemiei de rujeolă (februarie 2016) numărul total de cazuri confirmate în România, raportate până la data de 21 iulie 2017, este de 8.246, din care 32 de decese. Cele 32 de decese au fost înregistrate: opt — în județul Timiș, șase — în Arad, șapte — în Dolj, trei — în Caraș Severin, câte unul — în Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați, Mureș și București. S-au înregistrat cazuri de rujeolă în 41 de județe.

 

Comentarii

comentarii