Acasă Sport Ripensia şi-a prezentat staff-ul tehnic

Ripensia şi-a prezentat staff-ul tehnic

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 7 noiembrie, într-o conferinţă de presă organizată la restaurantul Velvet Music, Ripensia şi-a prezentat noul antrenor principal, pe Alexandru Pelici. Tehnicianul timişorean în vârstă de 44 de ani se află la prima sa experienţă ca antrenor în oraşul natal, Timişoara. Deşi, iniţial, mandatul său era prevăzut să înceapă pe data de 1 ianuarie 2019, Pelici a acceptat să preia mai devreme frâiele grupării roş-galbene.

„Le mulţumesc pentru încredere celor care m-au adus la Ripensia. Sper să putem să facem treabă bună împreună. Am acceptat să începem munca noastră mai devreme, pentru că situaţia din clasament e una destul de delicată. Avem nevoie de puncte. Îmi doresc ca suporterii noştri să înţeleagă faptul că suntem la un început de drum, îmi doresc ca jucătorii să înţeleagă că trebuie să schimbăm puţin din atitudine. Din punctul meu de vedere, avem un obiectiv care nu este foarte îndrăzneţ, şi-anume, salvarea de la retrogradare. Ripensia trebuie să aibă obiective mai îndrăzneţe decât acesta, dar în momentul de faţă, aici suntem şi trebuie cu toţii să depunem eforturi să ieşim din această zonă”, a fost mesajul pe care l-a transmis Alexandru Pelici, la prima sa apariţie în faţa presei în calitate de antrenor principal al Ripensiei.

Totodată, alături de antrenorul principal, a fost prezentat şi staff-ul tehnic al Ripensiei.

Un membru nou în familia roş-galbenilor este Călin Mada. Cel care a îmbrăcat tricoul de jucător al unor echipe precum Poli sau UMT, a sosit la Ripensia de la ACS Dumbrăviţa, echipă cu care a promovat la capătul sezonului trecut în Liga a III-a şi, care, în prezent ocupă locul secund în seria a IV-a a eşalonului trei.

„Ripensia este o provocare. Pentru mine, reprezintă un pas uriaş în antrenorat. Mă bucur că am găsit aici un nucleu foarte bun de jucători, un nucleu cu care se poate realiza foarte mult. Sperăm să facem treabă bună împreună”, a declarat Călin Mada.

În schimb, Iulian Muntean a rămas în continuare antrenor secund:

„Mă bucur că am rămas în staff şi că voi putea lucra cu Alexandru Pelici. Sper să adunăm cât mai multe victorii şi să ducem echipa acolo unde ne dorim cu toţii”.

Antrenor cu portarii este Gheorghe Stoianov. Gyuri, aşa cum îl alintă cei apropiaţi, se află la a doua sa experienţă în acest post la Ripensia. Despre colaborarea sa cu principalul Alexandru Pelici, Stoianov a precizat:

„Este un vis împlinit că a venit «mister». Am avut onoarea să lucrez cu el la Reşiţa. Sper să pot să-l ajut şi să facem treabă foarte bună împreună. Trebuie să începem cu dreptul şi să ne îndeplinim obiectivul pe termen foarte scurt, şi-anume, să facem cât mai multe puncte în aceste etape ce au rămas de disputat până la pauză de iarnă”.

Comentarii

comentarii