Acasă Cultura Robert Șerban, Marcel Tolcea și Viorel Marineasa – trei “Scriitori la poliție”

Robert Șerban, Marcel Tolcea și Viorel Marineasa – trei “Scriitori la poliție”

DISTRIBUIȚI

scriitori politieCu toţii avem amintiri mai mult sau mai puţin plăcute despre întîlniri cu oamenii în uniformă, dar cele mai frumoase poveşti despre poliţişti vin, cu siguranţă, de la scriitori. Momente comice sau de-a dreptul tragice, ieşiri ingenioase din situaţii critice sau autodenunţuri involuntare pe toate le găsiţi în Scriitori la poliţie, o carte care reuneşte declaraţii pe proprie răspundere ale oamenilor de litere despre ciocnirile lor cu oamenii legii.
 
„Am auzit, de-a lungul timpului, multe poveşti născute din intersecţia scriitorilor cu oamenii legii, spuse de primii. Majoritatea cu haz. Toate cu tîlc. De ce n-ar sta o parte dintre ele într-o carte? De ce să nu aflăm noi cum relaţionează cele două categorii sociale cînd au contact una cu alta? Aşa că am invitat scriitori din generaţii diferite să dea cu subsemnatul despre întîlnirile lor cu poliţia. Sau cu miliţia. Şi au făcut-o. Nu ştiu dacă doamnele autoare şi domnii autori din această carte chiar au păţit ceea ce povestesc ori se joacă niţel cu imaginaţia. Domniile lor se jură că totul e întocmai cum scrie aici. Eu, unul, îi cred. Şi, oricum, atît timp cît există poliţie care să stabilească ce este şi ce nu este adevărat, nouă, celorlalţi, nu ne rămîne decît să stăm liniştiţi la locurile noastre. Şi să facem un lucru brav: să citim.”, spune Robert Şerban, scriitor și jurnalist din Timișoara.
 Din cuprins mai fac parte:
Lavinia Bălulescu • Lavinia Branişte • Ruxandra Cesereanu • Andrei Crăciun • Oxana Silviu Dachin • Péter Demény • Sorin Gherguţ • Ioan Groşan • Florin Iaru • Nora Iuga • Florin Lăzărescu • V. Leac • Ştefan Manasia • Viorel Marineasa • Ioan T. Morar • Bogdan Munteanu • Ioana Nicolaie • Veronica D. Niculescu • Radu Paraschivescu • Bogdan O. Popescu • Alexandru Potcoavă • Daniela Raţiu • Adrian G. Romila • Radu Sergiu Ruba • Doina Ruşti • Ana Maria Sandu • Simona Sora • Moni Stănilă • Robert Şerban • Pavel Şuşară • Simona Tache • Marcel Tolcea • un cristian • Mihail Vakulovski • Radu Vancu
 
Robert Şerban este scriitor şi jurnalist. Realizator şi moderator al emisiunii de televiziune „Piper pe limbă” (TVR Timişoara), redactor al revistei Orizont, editorialist al publicaţiei Banatul Azi. A publicat mai multe cărţi:Fireşte că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul Filialei Timişoara a USR), Pe urmele marelui fluviu (coautor, poezie, 2002), Timişoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul Filialei Timişoara a USR), Barzaconii (proză, 2005), Cinema la mine-acasă (poezie, 2006, Premiul revisteiObservator cultural şi Premiul Filialei Timişoara a USR), Athénée Palace Hotel (coautor, teatru, 2007),Ochiul cu streaşină (publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic (coautor, poezie, 2008), Moartea parafină (poezie, 2010, Premiul revistei Luceafărul de dimineaţă şi Premiul Filialei Timişoara a USR),Naraţiunea de a fi. Robert Şerban în dialog cu Şerban Foarţă (2013), Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu (2014), Timişoara. [20] Artişti ai Generaţiei ’80 (critică de artă, 2015), Livius Ciocârlie. Mai degrabă îmi vine să rîd. Dialoguri de Robert Şerban (2015), Puţin sub linie (poezie, 2015, Premiul Radio România Cultural), Vorbesc în gînd, cu voce tare. Dialoguri cu un cristian (2016). Poemele i-au fost traduse în germană, sîrbă, polonă, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, idiş, maghiară, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană, macedoneană şi au apărut în antologii şi publicaţii din România şi din străinătate.

Comentarii

comentarii